Alaa M. a ajuns în Germania în 2015 și s-a declarat refugiat. El a fost arestat în Hesse, se declară într-un comunicat al Parchetului Federal.
Suspectul a lucrat pentru informații militare în calitate de medic și există multe declarații ale unor adevărați refugiați, care au suferit în închisorile regimului Assad, că acestuia îi plăcea să tortureze victimele, arzându-le cu țigara, în 2011, la o închisoare din orașul Homs.
Procurorii au acuzat regimul Assad că a folosit forța brutală pentru a suprima opoziția politică, a torturat și a ucis sute de mii de oameni.
Alți doi foști oficiali sirieni au fost arestați în Germania anul trecut sub acuzații de tortură și crime împotriva umanității. Au fost acuzați că au torturat sute de persoane în unitatea de detenție Al-Khatib din Damasc.
Când valul de refugiați sirieni s-a pornit spre Europa, spre Germania, oamenii regimului Assad au fost foarte activi în a lansa suspiciuni că printre refugiați se află mulți luptători ISIS, care-și vor face celule teroriste în țări europene.
Teama principală a regimului era că oamenii trimiși în Europa pentru a monitoriza opoziția și a acționa pentru eliminarea acesteia vor fi recunoscuți de adevărații refugiați, emigrați în masă. De aceea voiau să determine autoritățile multor țări europene să nu primească refugiați.
Ceea ce s-a și întâmplat în unele cazuri. Dar și oamenii regimului care s-au declarat refugiați au fost descoperiți la anchete detaliate asupra identității lor.
Refugiații au înființat și site-uri unde identificau oamenii regimului ajunși în Europa, existând o adevărată rețea pentru depistarea infiltraților în toate orașele europene care au primit mulți refugiați sirieni.
Refugiații sirieni din Germania au cerut Guvernului să acționeze împotriva acestor „antene” și susținători ai regimului Assad, deoarece reprezintă o amenințare nu numai pentru refugiați și opozanți, dar și pentru stat în sine, ei aflându-se în Germania cu misiuni, nu ca defectori și pot organiza atentate teroriste ca să cadă vina pe refugiați.
În plus, aceștia practică spionajul împotriva dizidenților și trimit rapoarte regimului Assad pentru a-i putea aresta dacă se întorc în țară la un moment dat.
Ministrul de Interne al statului Bavaria, Joachim Hermann, a solicitat decizia miniștrilor de interne federali de a-i deporta pe oamenii și pe susținătorii regimului Assad.
Hermann a subliniat necesitatea adoptării unei metode care să facă distincția între refugiați, autorii crimelor regimului Assad și oamenii trimiși cu misiuni.