Fiul lui Gaddafi și fiul lui Haftar, rivali la președinția Libiei, consiliați de o firmă israeliană

DE Adina Mutăr | Actualizat: 26.10.2021 - 22:40
Seif al-Islam, fiul lui Gaddafi/foto: int.ly
Seif al-Islam, fiul lui Gaddafi/foto: int.ly
Sadam, iul generalului Haftar/foto: int.ly
Sadam, iul generalului Haftar/foto: int.ly

Fiul fostului președinte Muammar Gaddafi și fiul generalului rebel Khalifa Haftar candidează la președinția Libiei și au angajat aceeași firmă israeliană, înregistrată în EAU.

SHARE

Ziarul Israel Hayom scrie că generalul rebel libian Khalifa Haftar și Seif al-Islam Gaddafi, fiul fostului conducător libian Muammar Gaddafi, au contractat prin intermediul agenților „o firmă de consultanță israeliană pentru a-i consilia pe ambii candidați”.


Fiul lui Haftar a semnat contractul cu firma de consultanță care derulează campanii de succes în Israel și în lume.

Potrivit ziarului, firma israeliană a înregistrat o nouă companie în Emiratele Arabe Unite pentru a conduce și administra ambele campanii electorale ca „două entități separate”.


„Se pare că ambele contracte valorează zeci de milioane de dolari”, scrie Israel Hayom.


Alegerile prezidențiale și parlamentare din Libia vor avea loc la 24 decembrie, conform unui acord la care au ajuns rivalii politici libieni în Tunisia la 15 noiembrie 2020.


Fiul generalului rebel Khalifa Haftar, Saddam, cît și fiul lui Muammar Gaddafi, Seif al-Islam, caută sprijin la marile puteri.

 

O sursă americană a confirmat pentru JaFaJ că „Biden urmează politicile lui Obama în Orientul Mijlociu și, bineînțeles, nu îl va susține pe Saddam sau pe tatăl său, Khalifa Haftar”.


Un oficial de securitate israelian de rang înalt a făcut o vizită secretă la Tripoli în august în calitate de invitat al colonelului Saddam Haftar, fiul șefului Armatei Naționale Libiene, generalul rebel Khalif Haftar, relatează surse de informații americane.

În timp ce fiul rebelului Haftar se întâlnea cu emisarul israelian, fiul lui Gaddafi era primit la Moscova de președintele Vladimir Putin.

Acesta a cerut sprijinul Rusiei pentru candidatura sa la funcția de președinte, deși mercenarii grupului rus Wagner îl susținuseră pe generalul Haftar contra autorităților centrale de la Tripoli.

Președintele egiptean Abdel-Fatteh El-Sisi și conducătorul Emiratelor Arabe Unite, șeicul Muhammed al Zayed, au cerut Israelului să se alăture coaliției în sprijinul fiului generalului Haftar.

Citește și

Căpitan de navă italian, închisoare pentru că a dus înapoi în Libia migranți salvați

Moscova „invită” Turcia să-și retragă trupele din Siria și Libia

 

Când generalul Haftar a vizitat Cairo la 11 august, el a vorbit nu numai cu președintele Sisi, ci s-a întâlnit și cu ambasadorul SUA, Richard Norland. Lui Sisi, Haftar i-a cerut sprijinul, iar cu Norland a tatonat șansele de a opri sprijinul SUA pentru guvernul tranzițional al lui Abdelhamid Dabaiba din Tripoli.

La rândul său, colonelul Saddam Haftar, a făcut o ofertă Israelului, prin trimisul său: dacă va câștiga la alegeri, Libia va normaliza relațiile cu Israelul, în ​​schimbul aprovizionării cu sisteme de arme și schimb de informații.

Intervenția Israelului de partea lui Haftar ar pune în dificultate intervenția Turciei în războiul civil din Libia, de partea Guvernului de la Tripoli, recunoscut de ONU.

Președintele Recep Erdogan a oferit sprijin militar și a încheiat un acord pentru delimitarea apelor est-mediteraneene și a depozitelor de energie ale acestora.

Dacă Saddam Haftar ar fi ales președinte, acest acord, care nu este recunoscut la nivel internațional, ar deveni nul.

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te