După Polonia, și Slovacia trimite Ucrainei avioane sovietice MiG-29. Moscova: Vor fi distruse

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 17.03.2023 - 14:14
După Polonia, și Slovacia trimite Ucrainei avioane de luptă sovietice MiG-29. - Foto: Profimedia Images
După Polonia, și Slovacia trimite Ucrainei avioane de luptă sovietice MiG-29. - Foto: Profimedia Images

După ce Polonia a anunțat joi, 16 martie, că va trimite Ucrainei avioane de luptă sovietice MiG-29, Slovacia declarat vineri, 17 martie, că va da Ucrainei avioane MiG-29, precum şi o parte din sistemul său de apărare antiaeriană Kub.

SHARE

Slovacia va trimite Ucrainei avioane de luptă MiG-29 şi o parte din sistemul său de apărare antiaeriană Kub, a anunţat premierul interimar slovac Eduard Heger, informează agenţia slovacă de presă TASR, potrivit Agerpres.

Cabinetul a aprobat în unanimitate această decizie la şedinţa online de vineri, a precizat Heger, menţionând că această donaţie de echipamente militare este conformă cu Constituţia ţării.

Slovacia trimite Ucraine 16 MiG-29

Ministrul interimar al Apărării Jaroslav Nad a explicat că vor fi donate 13 aeronave, confirmând şi că Slovacia va solicita compensaţii în cadrul Instrumentului european pentru pace şi amintind că există şi o ofertă bilaterală din partea SUA, suma ce ar putea reveni ţării sale fiind de circa 700 milioane de dolari.

"Rezumând, vorbim de compensaţii pentru aceste sisteme însumând 900 de milioane de dolari", a afirmat Nad, adăugând că este avantajos pentru capacităţile de apărare ale Slovaciei.

Citește și: Rusia a primit puști, echipamente militare, inclusiv piese de drone, și veste antiglonț din China

Totuşi, prioritatea este de a ajuta Ucraina să salveze vieţi, a ţinut să sublinieze responsabilul slovac.

"Acesta este principalul nostru motiv de a dona Ucrainei MiG-uri pe care noi nu le putem folosi", a declarat ministrul interimar, citat de TASR.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut oficial Slovaciei în februarie să-i trimită avioane MiG-29.

Citește și: Antiaeriana Ucrainei poate doborî cinci tipuri de rachete rusești. Șapte sunt prea rapide

Slovacia şi-a retras din serviciu vara trecută flota de avioane MiG-29, majoritatea nemaifiind operaţionale. În Ucraina le va trimite pe cele operaţionale, iar restul pentru piese, menţionează Reuters.

Slovacia devine astfel a doua ţară care decide să trimită avioane de luptă Kievului, după Polonia, care a anunţat joi că va livra zilele următoare Ucrainei patru aparate MiG-29.

Ţările occidentale care au furnizat armament Ucrainei au refuzat până acum să trimită şi avioane de luptă, aminteşte Reuters. 

Polonia, prima țară NATO care ajută Ucraina cu avioane de luptă

Polonia va transfera Ucrainei în zilele următoare patru avioane de vânătoare MIG-29, a anunţat joi, 16 martie, preşedintele polonez Andrzej Duda, potrivit Reuters şi AFP.

"În primul rând, efectiv în următoarele câteva zile vom transfera către Ucraina, dacă am reţinut bine, patru avioane pe deplin operaţionale", a spus Duda la o conferinţă de presă comună cu omologul său ceh Petr Pavel. "Alte aparate sunt în prezent sunt în pregătire, în reparaţii, şi vor fi probabil transferate succesiv", a adăugat el.

"Putem spune aşadar că suntem pe punctul de a trimite aceste MIG-uri Ucrainei", a precizat preşedintele polonez. El a menţionat de asemenea că Polonia dispune de aproximativ 15 avioane MIG-29, care au făcut parte din forţele aeriene ale fostei Republici Democrate Germane (RDG) şi pe care armata poloneză le-a achiziţionat în anii '90.

"Aceste MIG-uri sunt în continuare în serviciul operativ ale forţelor aeriene poloneze. Sunt ultimii ani de exploatare ai acestor aparate care, în marea lor majoritate, rămân în continuare operaţionale", a mai spus preşedintele Duda.

Anunţul său vine la două zile după ce premierul polonez Mateusz Morawiecki declara că transferul unor avioane de acest fel către Ucraina ar putea fi efectuat în următoarele 4-6 săptămâni.

De asemenea, guvernul de la Varşovia anunţase anterior că este pregătit să ofere Ucrainei avioane de vânătoare MIG-29 fabricate în fosta URSS, dar în cadrul unei coaliţii de ţări. La rândul ei, Slovacia şi-a manifestat disponibilitatea de a dona Ucrainei întreaga sa flotă de 11 avioane de acelaşi tip şi pe care le-a scos din exploatare.

Ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, a declarat joia trecută că omologul său polonez l-a asigurat că guvernul de la Varşovia ar fi de acord să desfăşoare cu cel de la Bratislava o acţiune comună de furnizare a unor avioane MIG-29 către Ucraina.

Întrebat atunci câte aparate MIG-29 ar putea să ofere Polonia, şeful de cabinet al preşedinţiei poloneze, Pawel Szrot, a spus că nu vor fi 14, cu siguranţă, prin menţionarea acestei cifre el amintind de numărul tancurilor Leopard 2 pe care Polonia le-a transferat Ucrainei.

MIG-urile poloneze transferate Ucrainei vor fi înlocuite cu avioane sud-coreene FA-50 şi F-35 americane.

Rusia spune că avioanele de luptă trimise Ucrainei vor fi distruse

Rusia a anunţat că toate avioanele de luptă furnizate Ucrainei de statele occidentale vor fi distruse, după ce statele membre NATO Polonia şi Slovacia s-au angajat să trimită avioane de luptă MiG-29 Kievului, relatează Reuters.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina în urmă cu peste un an, ţările NATO au trimis miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei, în contextul în care Kievul solicită arme despre care susţine că sunt vitale pentru respingerea avansului rus.

Moscova a acuzat Occidentul că participă direct la conflict furnizând arme Ucrainei şi a avertizat şi anterior că armele NATO sunt ţinte legitime pentru forţele sale.

"În cursul operaţiunii militare speciale tot acest echipament va fi distrus", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Pare că toate aceste ţări sunt astfel angajate în eliminarea unui echipament vechi care nu le este necesar", a adăugat el.

Slovacia a comandat avioane de luptă F-16 din SUA în 2018 pentru a înlocui avioanele MiG-29 învechite. Flota sa de avioane MiG-29 a fost scoasă din funcţiune vara trecută.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te