marți 07 octombrie
EUR 5.0916 USD 4.3652
Abonează-te
Newsweek România

Două persoane vaccinate cu AstraZeneca au decedat în Coreea de Sud, autoritățile investighează

Data publicării: 03.03.2021 • 12:00 Data actualizării: 03.03.2021 • 12:00
Autorităţile sud-coreene investighează două decese după ce persoanele au fost vaccinate cu AstraZeneca/FOTO: Getty
Autorităţile sud-coreene investighează două decese după ce persoanele au fost vaccinate cu AstraZeneca/FOTO: Getty

Autorităţile sud-coreene au afirmat miercuri că investighează decesul a două persoane după ce media au relatat că acestea au murit la câteva zile după ce au fost vaccinate cu AstraZeneca împotriva COVID, scrie Reuters.

Una dintre cele două, în vârstă de 63 de ani, care suferea de o boală cerebrovasculară şi era internată într-un centru de îngrijire, a început să prezinte mai multe simptome, inclusiv febră ridicată, după ce a primit vaccinul AstraZeneca, a relatat Yonhap. Persoana respectivă a fost transferată marţi la un spital mai mare, dar ulterior a decedat, cu simptome de septicemie şi pneumonie.

O altă persoană în vârstă de circa 50 de ani, care avea probleme cardiovasculare şi diabet, a murit miercuri în urma unui atac de cord, după ce fusese vaccinată în ajun.

În Coreea de Sud, două persoane vaccinate cu AstraZeneca au decedat


Un oficial al Agenţiei coreene pentru controlul şi prevenirea bolilor a declarat pentru Reuters că aceasta investighează cauzele acestor decese, fără a da detalii.

Campania de vaccinare din Coreea de Sud împotriva COVID-19 a început săptămâna trecută, iar până marţi seara 85.904 persoane au primit prima doză de vaccin de la AstraZeneca şi alte 1524 din cel de la Pfizer, potrivit KDCA.

Coreea de Sud a raportat miercuri un bilanţ de 444 cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus în 24 de ore şi şase noi decese, ridicând totalul înregistrat de la începutul pandemiei, acum circa un an, la 90.186 de infectări şi 1612 decese, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră