Documente desecretizate compilate de Arhiva Națională de Securitate a Universității George Washington, repun pe tapet un întreg program secret desfășurat de Moscova asupra unor oficiali americani și presiunile diplomatice care s-au făcut pentru ca rușii să înceteze bombardarea cu microunde.
Acel incident s-a numit „Semnalul Moscova” și s-a încheiat în culise, fără o recunoaștere oficială.
Kremlinul a radiat diplomați americani zeci de ani
De câțiva ani, „Semnalul Moscova” a reapărut, de data asta în Cuba – aliata Kremlinului – purtând denumirea de „Sindromul Havana”, care a afectat diplomați și ofițeri de securitate.
Având în vedere recenta renaștere a tacticilor din epoca Războiului Rece – de la cultivarea extremiștilor la lansarea de campanii de interferență electorală până la crearea de puncte de propagandă care se întind pe glob – există toate motivele să se creadă că Moscova a reluat una dintre cele mai de succes și, probabil, cea mai lungă campanie, împotriva diplomaților americani.
Povestea începe cu James Schumaker, care în 1977 era un tânăr ofițer detașat la Ambasada SUA la Moscova, potrivit Politico.
După cum și-a amintit mai târziu, era mai concentrat pe utilizarea experienței sale de traducător de limba rusă pentru a ajuta SUA în Războiul Rece și mai puțin preocupat de lucruri precum sănătatea și siguranța personală.
Totuși, a fost un lucru care a rămas în mintea lui Schumaker. Cu un an înainte de sosirea sa, oficialii Departamentului de Stat au fost anunțați că Uniunea Sovietică a îndreptat un fel de fascicule de microunde asupra clădirii Ambasadei SUA timp de 14 ore pe zi.
Dar superiorii americani au spus că nu există motive de îngrijorare.
S-a emis o „Fișă informativă”, în care Departamentul de Stat a spus că acest fascicul de microunde – numit mai târziu „Semnalul Moscova” – „nu este un motiv de îngrijorare”, deoarece „nu a fost stabilită nicio relație cauzală între aceste transmisii cu microunde și orice problemă de sănătate”.
Ca măsură de precauție, oficialii americani au ridicat un scut de aluminiu în jurul Ambasadei, pentru a „reduce anxietatea angajaților”.
Schumaker și zeci de alți angajați au operat în și în afara Ambasadei americane, crezând că radiația cu microunde este perfect normală.
Apar îmbolnăvirile
Abia ani mai târziu, când Schumaker a primit un diagnostic surpriză de leucemie - și după ce mai mulți ambasadori americani muriseră deja de cancer iar unul era diagnosticat cu o „tulburare severă de sânge” -, Schumaker și-a dat seama că radiația cu microunde a fost mult mai fatală decât ar fi crezut, mai ales după ce primiseră „asigurări” de la Departamentul de Stat.
Documentele proaspăt declasificate au confirmat că sovieticii i-au „saturat” pe angajații ambasadei americane timp de decenii cu radiații cu microunde.
„Semnalul Moscova” nu a fost „descifrat”
Ideea că o putere străină – Rusia – ar putea lansa o campanie globală de „energie de radiofrecvență direcționată în impulsuri” pare a fi exagerată.
Cel puțin la această concluzie a ajuns și Academia Națională de Științe în privința Sindromului Havana, deși nu era prima dată când Kremlinul lansa o astfel de „armă”.
Legat de Semnalul Moscova, există încă o gamă largă de necunoscute, nu în ultimul rând despre care ar fi putut fi scopul principal al radiațiilor cu microunde, că îmbolnăvirile păreau a fi efecte secundare.
Potrivit documentelor declasificate, SUA au descoperit că sovieticii au început să direcționeze radiațiile cu microunde către ambasada SUA în 1953.
Rămâne neclar cum, exact, oficialii sovietici au îndreptat microunde către ambasadă, dar este clar că descoperirea a coincis cu una dintre cele mai mari crize ale serviciilor secrete ale epocii.
Cu doar un an înainte, oficialii americani descoperiseră o „insectă” ascunsă în așa-numitul „Marele Sigiliu”, o sculptură uriașă din lemn ce înfățișa emblema SUA, oferită de copii sovietici ambasadorului american, care a atârnat-o în reședința sa, unde a stat din 1945 până în 1952.
Abia atunci au realizat serviciile secrete americane cum de știau rușii discuțiile diplomatice din interiorul reședinței.
În 1953, când s-au raportat radiațiile cu microunde, prima teorie a fost că acestea erau destinate să activeze alte dispozitive de ascultare ascunse în ambasadă, după „modelul” celui din „Marele Sigiliu”, în care undele radio îndepărtate, mai degrabă decât cabluri, activau un microfon.
Sistemul din „Marele Sigiliu” a fost atât de sofisticat încât, după cum a fost raportat oficial, a putut fi detectat doar atunci când era activat de aceste unde radio, îndreptate dintr-o dubă parcată în apropierea reședinței.
Negocieri dure în culise pentru încetarea „radierii”
Situația nu era considerată a fi ceva neașteptat. Pentru că s-a crezut că activarea unor sisteme de ascultare era scopul fasciculelor, personalul Ambasadei americane a continuat să lucreze zi de zi într-o clădire ce se confruntă cu niveluri mult mai mari de radiații decât oriunde altundeva din zona înconjurătoare.
Abia mai târziu Casa Albă a admis că ceea ce se întâmplă reprezintă un pericol la sănătatea personalului american din clădire.
Abia la sfârșitul anilor 1960 oficialii americani, în cele din urmă, au început să discute subiectul cu omologii lor sovietici pentru a pune capăt programului.
La 25 iunie 1967, secretarul de stat Dean Rusk și ambasadorul SUA Llewellyn Thompson s-au întâlnit cu ministrul de Externe sovietic Andrei Gromîko și cu ambasadorul Anatoli Dobrinin pentru a se plânge de radiația cu microunde.
Până la mijlocul anilor 1970, după ani de negare, oficialii americani s-au săturat.
Președintele Gerald Ford i-a scris special liderului sovietic Leonid Brejnev să oprească radiația.
Brejnev nu s-a conformat. Apoi, președintele Jimmy Carter a scris Moscovei pentru a se plânge de „expunerea repetată la doze nejustificate de radiații direcționate” spre Ambasada americană.
După cum arată acum documentele desecretizate, misiva lui Carter l-a enervat pe Brejnev.
„Aceasta este o prostie”, i-a spus Brejnev ambasadorului american în 1977, potrivit unei telegrame diplomatice.
„Nicio persoană nu s-a îmbolnăvit sau nu se va îmbolnăvi. Aceste povești sunt scornite de cei care doresc să înrăutățească relațiile.”
Totuși, presiunea a funcționat. În cele din urmă, radiațiile s-au redus, iar Ambasada americană a revenit la lucru ca de obicei.
Dar fasciculul cu microunde nu a dispărut niciodată complet, fiind utilizat până la sfârșitul anilor 1980 - ceea ce înseamnă că fasciculul a continuat, stins și aprins, aproape pe tot parcursul Războiului Rece, fiind, probabil, cel mai lung program anti-american neortodox al sovieticilor în întreaga epocă.
Un studiu a descoperit că până la o treime dintre angajații ambasadei aveau un număr mai mare de globule albe în sânge decât în mod normal și că analizele ieșeau normale abia la câteva săptămâni după plecarea de la Moscova.
Sindromul Havana, un Semnal Moscova mai sofisticat
La acel moment, doi foști ambasadori americani staționați la Moscova muriseră de cancer, iar altul fusese diagnosticat cu o „tulburare severă de sânge”. După cum a rezumat Foreign Service Journal, „pentru majoritatea angajaților din Moscova, coincidența era prea mare”.
Noi descoperiri pun acum sub semnul întrebării studiile și afirmațiile pe care oficialii se bazau atunci pentru a respinge preocupările legate de sănătate.
Schumaker a fost diagnosticat cu leucemie limfocitară cronică, la câțiva ani după ce s-a întors de la Moscova. La post plecase, potrivit fișei medicale, cu o „sănătate perfectă”.
Semnalul Moscova și Sindromul Havana sunt ca o imagine în oglindă. Primul caz este confirmarea că sovieticii au petrecut zeci de ani saturând personalul diplomatic american cu radiații cu microunde – deși legătura cu simptomele ulterioare rămâne în cele din urmă neclară.
În al doilea caz, există o constelație clară de simptome (și o gamă mult mai largă de ținte) - dar nu există o sursă identificabilă.
