De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti?

DE Florin Budescu | Actualizat: 22.03.2024 - 14:49
De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti? - Foto: Profimedia Images
De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti? - Foto: Profimedia Images
De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti? - Foto: Profimedia Images
De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti? - Foto: Profimedia Images

De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti? Unele bănci occidentale fac lobby împotriva propunerilor UE, de a redistribui miliarde de euro.

SHARE

De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti? Unele bănci occidentale fac lobby împotriva propunerilor UE, de a redistribui miliarde de euro, în dobândă câștigată, pentru activele rusești înghețate.

Aşa au declarat surse de vârf din industria bancară. Motivul este că instituţiile bancare se tem că această operaţiune ar putea duce la litigii costisitoare.

De ce s-au speriat băncile occidentale de planul UE de a confisca activele ruseşti?

Liderii Uniunii Europene au convenit să continue lucrările la un plan de utilizare a până la 3 miliarde de euro (3,3 miliarde de dolari) pe an, pentru a furniza arme Ucrainei, încercând să susțină lupta Kievului contra Rusiei, care ar deține în continuare active subiacente înghețate.

Liderii UE au spus că încasările ar putea fi folosite în câteva luni. Unele bănci se tem totuși că ar putea fi ulterior trase la răspundere, de către Rusia, dacă sunt implicate în orice transfer de bani către Ucraina și că planul UE ar putea fi extins la activele din conturile pe care le dețin pentru persoanele și companiile sancționate.

O astfel de extindere nu a fost încă realizată de UE. Băncile sunt de asemenea preocupate de faptul că propunerile acestea vor duce la o erodare mai largă a încrederii în sistemul bancar occidental.

Citeşte şi: SUA au descoperit două mari bănci elvețiene care îi ajută pe ruși să evite sancțiunile

Sursele, care au refuzat să fie numite, din cauza sensibilității chestiunii, au spus că își împărtășesc îngrijorările cu factorii de decizie din Marea Britanie și din Zona Euro, semnalând posibilele litigii, atunci când sancțiunile anti-ruse sunt în cele din urmă relaxate sau ridicate.

Rusia spune că orice încercare de a i se lua capitalul sau dobânzile este banditism, care va duce la zeci de ani de acțiuni legale, împotriva tuturor celor implicați. Moscova a spus în repetate rânduri că va riposta dacă activele sau veniturile sale vor fi expropriate.

Euroclear deține echivalentul a 190 de miliarde de euro din titluri și numerar ale Băncii Naţionale a Rusiei. Băncile occidentale dețin de asemenea active de miliarde de euro, lire sterline și dolari, aparţinând unor companii și persoane ce fac obiectul sancțiunilor(, precum yachtul ca o astronavă extraterestră deţinut de magnatul rus Alişer Usmanov, ori Chateau de la Cro, de pe Riviera Franceză, deţinut de Roman Abramavoci (foto) - n.r.), conform Reuters.

Citeşte şi: 

Peste 3,5 milioane de ruși au înghețat active în străinătate, în valoare de aproximativ 1,5 trilioane de ruble (16,32 miliarde de dolari), a declarat anul trecut ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov. Planul UE prevede plata unei taxe către Euroclear, care nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Depozitarului central de valori mobiliare, cu sediul în Belgia, care are unele dintre cele mai mari bănci din lume drept acționari, i se va permite de asemenea să rețină temporar 10% din profiturile activelor eșuate din Rusia, ca o garanție împotriva litigiilor.

Conform planului UE, aproximativ 90% din numerarul confiscat ar fi canalizat prin Facilitatea europeană pentru pace, pentru a cumpăra arme pentru Ucraina. Restul va fi folosit pentru recuperare și reconstrucție.

Citeşte şi: 

Legea privind sancțiunile, în UE, UK și SUA, prevede de regulă înghețarea activelor deținute de părțile desemnate, dar nu și confiscarea. Bunurile pot fi confiscate, conform legislației engleze, dar numai dacă se consideră că sunt produse ale infracțiunii.

Permiterea confiscării și redistribuirii dobânzii câștigate pe acele active pune băncile în pericol de a se confrunta cu contestaţiile în instanţă, intentate de proprietari, au spus sursele. O sursă a avertizat cu privire la precedentul pe care l-ar crea această propunere și despre „armarea rezervelor și activelor deținute de străini”.

Foto: Profimedia Images

Rusia însăși a confiscat active, a instalat un nou management, la filialele companiilor occidentale din Rusia, și a forțat firmele care pleacă să-şi vândă proprietăţile, cu reduceri uriașe, ca răspuns la sancțiunile occidentale.

Consiliere juridică

O a doua persoană a spus că banca a căutat consiliere juridică, cu privire la indemnizațiile pe care le-ar putea cere, pentru a participa la planul UE.

„Dacă aceste propuneri vor merge mai departe, întreaga arhitectură juridică ar trebui să se schimbe”, a declarat Paul Feldberg, partener și șeful cabinetului Brown Rudnick de apărare, investigații și conformitate, din Londra.

„În ceea ce privește băncile, cred că au dreptate să fie îngrijorate, pentru că am văzut deja cantități uriașe de litigii civile, în legătură cu sancțiuni”, a spus Feldberg, care în prezent nu este implicat direct în nici un fel de lobby.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te