De ce curge apa din centrala de apartament? Cauze frecvente și ce să NU faci niciodată

DE Daniel Toșa | Actualizat: 13.12.2024 - 19:15
De ce curge apa din centrala de apartament? Cauze frecvente și ce să NU faci niciodată - Foto: Profimedia images
De ce curge apa din centrala de apartament? Cauze frecvente și ce să NU faci niciodată - Foto: Profimedia images

De ce curge apa din centrala de apartament? Scurgerile de apă din centrala termică pot semnala probleme de montaj, piese defecte sau presiune necorespunzătoare. Vezi cum să identifici cauza și ce să eviți pentru a preveni accidentele.

SHARE

Centrala termică este esențială pentru confortul termic al locuinței, însă pot apărea momente când observi scurgeri de apă.

De ce curge apa din centrala de apartament? Cauze frecvente și ce să NU faci niciodată

Fie că este o centrală pe gaz, peleți sau lemne, astfel de defecțiuni nu sunt neobișnuite. Important este să știi de ce apare problema și cum să acționezi corect, fără a agrava situația.

Iată o listă cu posibile cauze:

Montaj incorect

Una dintre cele mai frecvente cauze ale scurgerilor de apă este instalarea incorectă a centralei. Dacă racordurile, îmbinările sau poziționarea nu au fost făcute de un profesionist, pot apărea scurgeri de apă.

Acest lucru se întâmplă mai des la centralele noi, atunci când instalarea a fost realizată de persoane fără experiență.

Citește și: Ora ideală pentru pornirea centralei termice. Sfaturi pentru facturi mai mici la încălzire iarna

Soluție: Apelează la un specialist pentru verificarea îmbinărilor și a montajului. Un instalator autorizat va identifica rapid zona defectă și va corecta problema.

Sursa foto: Profimedia images

Piese uzate sau deteriorate

Cu timpul, anumite componente din centrală – cum ar fi robineții, supapele, garniturile și conductele – se pot uza, crăpa sau coroda. Această uzură naturală poate duce la scurgeri de apă.

De asemenea, fisurile din schimbătorul de căldură sau defecțiuni ale pompei de circulație pot provoca scurgeri.

Citește și: 5 sfaturi utile pentru folosirea eficientă a centralei termice. Iată cum îți reduci factura la gaze

Soluție: Este necesară înlocuirea pieselor defecte de către un specialist. El va evalua ce piese trebuie înlocuite și va asigura montajul corect al noilor componente.

Presiune prea mare

Presiunea din centrala termică trebuie să se încadreze între valorile recomandate de producător (de obicei între 1 și 2 bari). Dacă presiunea depășește această limită, valva de siguranță se deschide automat, iar surplusul de apă este eliberat.

Acest lucru se întâmplă pentru a preveni o explozie sau o avarie mai gravă.

Soluție: Verifică presiunea afișată pe manometrul centralei. Dacă este prea mare, poți evacua o parte din apă folosind robinetul de golire. Dacă problema persistă, cheamă un specialist pentru verificarea vasului de expansiune și a supapei de siguranță.

Citește și: Cum să eviți montarea greșită a centralei termice și unde NU trebuie să o instalezi niciodată

Supapă de siguranță defectă

Supapa de siguranță are rolul de a elibera presiunea excesivă din centrală. Dacă această supapă se deteriorează sau se blochează, poate cauza scurgeri de apă, chiar dacă presiunea este în limite normale.

Soluție: Înlocuirea supapei de siguranță de către un instalator. Este o reparație rapidă, dar necesită intervenția unui specialist.

Citește și: De ce scade presiunea la centrala de apartament? Cum o reglezi pentru a-ți reduce factura la gaze

Sursa foto: Profimedia images

Fisuri în schimbătorul de căldură

Schimbătorul de căldură este una dintre cele mai importante componente ale centralei. Dacă apar fisuri în acesta, apa din sistem va începe să se scurgă.

Această problemă apare adesea la centralele mai vechi sau din cauza apei dure, care formează depuneri de calcar în interiorul schimbătorului.

Soluție: În funcție de gravitatea problemei, schimbătorul de căldură poate fi reparat sau înlocuit complet. Verificarea anuală a centralei poate preveni această defecțiune.

Citește și: Ce temperatură trebuie să ai în apartament? Trucul prin care îți reduci factura la energie iarna

Ce să NU faci niciodată dacă centrala termică are scurgeri de apă

Nu încerca să repari centrala singur

Deși poate fi tentant să încerci o reparație rapidă, mai ales dacă scurgerea pare minoră, acest lucru este o greșeală gravă.

Intervenția necorespunzătoare poate duce la avarii majore, creșterea presiunii sau chiar scurtcircuite. Centralele funcționează cu apă, electricitate și gaze – o combinație periculoasă pentru amatori.

Oprește centrala și cheamă un specialist autorizat. El va identifica problema și o va rezolva în siguranță.

Nu schimba singur piesele centralei

S-ar putea să găsești online garnituri, robineți sau alte piese de schimb la prețuri mici. Totuși, înlocuirea pieselor de către o persoană necalificată este riscantă. O piesă montată greșit poate cauza scurgeri mai mari sau defecțiuni grave.

Cere sfatul unui specialist. El va verifica ce piese sunt necesare și le va instala corect, folosind componente compatibile cu modelul centralei tale.

Nu înlocui centrala la prima problemă

O scurgere de apă nu înseamnă neapărat că trebuie să înlocuiești centrala. Adesea, problema poate fi rezolvată printr-o reparație rapidă.

Multe centrale moderne au o durată de viață de 10-15 ani, iar defecțiunile minore nu justifică înlocuirea întregului echipament.

Cheamă un specialist pentru o evaluare tehnică. Este mai ieftin să înlocuiești o piesă decât să cumperi o centrală nouă, potrivit Shop-einstal.ro

Cum previi scurgerile de apă la centrala termică

Verifică presiunea periodic. Asigură-te că presiunea rămâne între 1 și 2 bari. Dacă observi fluctuații frecvente, apelează la un specialist.

Fă revizii anuale. Un instalator autorizat va putea verifica starea vasului de expansiune, supapele și conductele, prevenind defecțiunile majore.

Folosește un dedurizator de apă. Dacă locuiești într-o zonă cu apă dură, calcarul se poate depune în schimbătorul de căldură. Folosirea unui dedurizator reduce această problemă.

Verifică racordurile după montaj. Dacă ai instalat o centrală nouă, asigură-te că racordurile au fost etanșate corect. O simplă inspecție vizuală poate preveni problemele ulterioare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te