Danemarca: Violenţe la o manifestaţie propalestiniană, trei arestări

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 15.05.2021 - 11:03
Foto din 2014, Alamy
Foto din 2014, Alamy

Poliţia a continuat să fie prezentă la locul manifestaţiei pe tot parcursul nopţii, a declarat inspectorul de poliţie Paw Kaltoft pe canalul public danez DR, după ce a anunţat arestarea a trei persoane.

SHARE

Manifestaţia, care a avut loc în faţa ambasadei Israelului la Copenhaga, a fost dispersată din cauza "tulburării" ordinii publice, au declarat poliţia locală pe Twitter, precizând că numeroşi membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi la faţa locului.

Citește și: Andra a plecat de la „Vocea României” după numai un sezon: „Mi s-a cerut să fiu rea”

Potrivit presei locale, circa 4.000 de persoane au participat la manifestaţie. Un grup de 50 până la 100 de persoane a început să arunce cu pietre asupra clădirii ambasadei şi poliţiei, a precizat aceasta, potrivit Agerpres.

Potrivit televiziunii publice DR, poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi bastoane pentru a dispersa manifestanţii.

Citește și: Au apărut bancuri cu Loredana: Oriunde mă atingi, îmi dai la operație

„Toată lumea are dreptul să se exprime paşnic în Danemarca", a scris pe Twitter Jeppe Kofod, ministrul de externe danez, adăugând că aruncarea cu pietre asupra poliţiei şi ambasadei israeliene a fost "complet inacceptabilă". "Condamn acest lucru clar şi ferm", a insistat el.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te