VIDEO Cea mai înaltă femeie din lume, 2,15 m înălţime, a călătorit pentru prima dată cu avionul

DE Alexandru Pop | Actualizat: 14.01.2023 - 19:57

La cei peste 2,15 metri ai ei, Rumeysa Gelgi, de 25 de ani, din Turcia, este cea mai înaltă femeie din lume. Recent, ea a făcut prima călătorie cu avionul, după ce o companie aeriană a fost de acord să anuleze 6 locuri şi să monteze pentru ea o targă specială.

SHARE

Acum locuiește în California și își dorește o carieră în Silicon Valley, ea fiind dezvoltator web. Rumeysa a povestit cât de complicat este de fapt să fie atât de înaltă și care sunt provocările cu care se confruntă zilnic.

„De când eram mică și am crescut în Safranbolu, Turcia, am visat să explorez lumea – de la plajele nisipoase din California, până în Islanda.

Până acum câțiva ani, nici nu mi-aș fi putut imagina că se va întâmpla asta, dar acum câteva luni visele mele au devenit în sfârșit realitate.

Am peste 2,15 metri înălțime, așa că este dificil să călătoresc. Sunt cea mai înaltă femeie din lume, din cauza unei afecțiuni genetice rare, numită sindromul Weaver, care afectează doar 50 de persoane”, spune Rumeysa.

Spune că a avut parte de o copilărie foarte dificilă și a trebuit să urmeze școala de acasă, pentru că nu poate sta prea mult în picioare sau pe scaun.

„Când aveam șase ani, aveam deja 1,72 metri. Oamenii se așteaptă ca bărbații să fie mai mari și mai înalți decât femeile; asta face lucrurile foarte dificile pentru femeile înalte și mi se pare supărător”, spune ea.

Povestește că este aproape imposibil să-și găsească ceva de îmbrăcat:

„De obicei cumpăr haine de la mărci specializate în haine plus-size, apoi le modific. Găsesc o rochie care îmi place și o transform în bluză. Pantalonii trebuie întotdeauna croiți. Îmi oferă șansa de a fi creativă”.

Rumeysa Gelgi a fost desemnată în 2014, la vârsta de 17 ani, cea mai înaltă adolescentă din lume, după ce a făcut personal demersuri în acest sens. În 2021 a devenit cea mai înaltă femeie în viață, iar anul trecut a primit titlurile pentru cele mai mari mâini, cele mai lungi degete și cel mai lung spate.

„Folosesc aceste titluri ca o platformă, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la starea mea și pentru a-i inspira pe oameni să fie ei înșiși. Sper să încurajez alți oameni cu condiții similare, să știe că nu sunt singuri și că orice este posibil”.

Tânăra spune că de ani de zile și-a dorit să ajungă în Silicon Valley pentru a-și dezvolta cariera. Dar călătoria cu avionul este complicată.

„Din cauza stării mele, am o curbură a coloanei vertebrale, probleme articulare și probleme musculare, ceea ce înseamnă că nu pot să stau în picioare mai mult de două ore la rând. După asta, trebuie să mă întind și să mă odihnesc”.

În ultimii ani a explorat opțiuni de călătorie, iar în toamna anului trecut o companie aeriană a acceptat ca ea să călătorească în condiții speciale. „Pentru ca acesta să funcționeze, au trebuit să fie anulate șase locuri în secțiunea economică a avionului și să fie plasată o targă pe ele.

Am stat întinsă pe tot parcursul zborului (aproximativ 13 ore - n.n.). De obicei, această opțiune este disponibilă numai pentru călătorii cu urgențe medicale, am fost prima persoană care a folosit-o ca pasager obișnuit. A fost un zbor comercial cu toate locurile ocupate, așa că erau mulți oameni curioși la bord, dar m-am distrat incredibil”, a povestit ea.

„Locuiesc în California în acest moment, pentru a-mi continua cariera în tehnologie. Am o pisică, Peri, dar am fost devastată că a trebuit să o las cu prietenii în Turcia, așa că următorul meu obiectiv este să o aduc aici. Acum, că mi-am îndeplinit visul de a călători cu avionul, abia aștept să văd ce îmi rezervă viitorul în continuare. Sper că voi călători în Marea Britanie în curând”, a spus ea.

„Cred că un lucru negativ poate fi adesea transformat în unul pozitiv... Eram hărțuită și încă mai sunt și acum. Oamenii fac comentarii negative pe internet. Dar câștigarea unor recorduri mondiale Guinness face ca asta să nu se mai simtă așa rău.

Pe măsură ce mai mulți oameni află povestea mea, sper că vor înțelege situația mea și că asta o să le amintească să fie amabili cu oamenii care sunt diferiți. Diferențele noastre sunt cele care ne fac frumoși atât la interior, cât și la exterior”, și-a încheiat Rumeysa Gelgi povestea, conform Digi24.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te