Ce este Mistral 3, sistemul de rachete care ar întări rapid apărarea antiaeriană a României

DE Alexandru Pop | Actualizat: 05.09.2023 - 16:19

În contextul războiului din Ucraina, statul român se pregătește să achiziționeze sisteme antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă (SHORAD / VSHORAD).

SHARE

Unul dintre cele mai performante este Mistral 3, aflat în dotarea multor țări și testat în luptă de trupele ucrainene.

Războiul izbucnit în 2022 la granițele României a schimbat prioritățile înzestrării forțelor armate și a pus într-o nouă lumină necesitatea accelerării programelor de achiziții militare.
Cel mai recent exemplu este cel al dotării cu sisteme antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune (SHORAD / VSHORAD), pentru care Ministerul Apărării Naționale a cerut în această primăvară Parlamentului alocarea unui buget de 4,2 miliarde de euro.

Citește și: MApN cere Parlamentului aprobarea pentru achiziţia de sisteme de arme, obuziere sau rachete aer-aer

Programul vizează achiziția a 16 sisteme integrate SHORAD/VSHORAD pentru Forțele Aeriene, 9 sisteme SHORAD și 16 sisteme VSHORAD pentru Forţele Terestre, inclusiv suport logistic şi echipamente specifice de instruire şi antrenament.

Potrivit strategiei MApN, acestea vor fi o parte integrantă din sistemul de apărare antiaeriană stratificată a României, care include achiziția de rachete cu rază lungă de acțiune.

Rachetele Mistral, testate cu succes în Ucraina

Unul dintre principalii ofertanți este compania europeană MBDA, deținută de Airbus, BAE Systems (Marea Britanie) și Leonardo (Italia). La rândul ei, compania Airbus este controlată de guvernele Germaniei, Franței și Spaniei.
Soluția oferită de MBDA se numește Mistral 3 și este ultima variantă, produsă începând din 2019, a rachetelor aflate în dotarea forțelor armate din 25 de țări. În luna iunie, Franța, Belgia, Estonia, Cipru și Ungaria au semnat la Paris o scrisoare de intenție pentru achiziționarea în comun a acestui sistem.

Mistral 3 este o rachetă autoghidată care poate fi utilizată atât în configurare MANPADS (lansatoare portabile), cât și de pe vehicule, nave sau elicoptere. Are o rază de acțiune de până la 7,5 kilometri, o rată de lovire a țintei de 97% și, în anumite condiții, poate fi lansată de un singur soldat.

De altfel, Mistral 3 a fost deja testată de armata ucraineană, care a primit anul trecut un sistem complet din Norvegia.

O achiziție care poate primi finanțare europeană

Una dintre lecțiile învățate din lupta ucrainenilor de apărare a țării și de eliberare a teritoriilor ocupate de ruși, pe lângă noile strategii și tehnologii folosite, o reprezintă coordonarea cu industria de armament pentru a asigura procese de producție mai rapide, un lanț al livrărilor în timp util, precum și cele mai eficiente soluții tehnice.

Din această perspectivă, achiziția rachetelor Mistral 3 prin inițiativa europeană lansată de Franța prezintă mai multe avantaje:

1. nu implică riscuri în privința procesului de achiziție, întreaga procedură fiind intermediată de Direcția Generală de Armament, agenție a statului francez, printr-un acord G2G (Guvern-la-Guvern)

2. durata de livrare va fi scurtă, compania MBDA anunțând că în 2024 se așteaptă ca producția să fie dublată.

3. achiziția comună poate beneficia de finanțare prin programul european de consolidare a industriei de apărare (EDIRPA) care permite statelor să primească o parte din fonduri înapoi.

De reținut că nu există o concurență între inițiativa anunțată recent de Franța și cea lansată anul trecut de Germania anul trecut (Scutul Aerian European), la care și România este parte semnatară, având în vedere că sunt state care au aderat la ambele formate de achiziție (Belgia, Estonia, Ungaria).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te