Canada și „alte democrații” au părăsit reuniunea G20 din cauza participării Rusiei la eveniment


Ministrul de Finanţe al Canadei, Chrystia Freeland, a declarat miercuri că a ieşit dintr-o reuniune plenară a G20 pentru a protesta faţă de participarea Rusiei în grupul celor mai mari economii ale lumii, transmite Reuters.
„Reuniunile de săptămâna aceasta de la Washington au ca subiect sprijinul pentru economia mondială, iar invazia ilegală a Rusiei în Ucraina este o ameninţare gravă pentru economia globală", a scris ea pe Twitter, adăugând că Rusia nu ar trebui să participe la lucrările G20.
Freeland a avertizat că „democraţiile din întreaga lume nu vor asista pasiv la agresiunea şi crimele de război continue ale Rusiei".
Citește și
România ar putea trimite „arme sovietice” Ucrainei, dar lista e scurtă cu cele care ar face față
Radu Mihaiu neagă că îl finanțează pe primarul pro-rus din Chișinău. „Sunt bani, dar nu am aprobat”
„Astăzi, Canada şi mai mulţi dintre partenerii noştri democraţi au părăsit plenara G20 când Rusia a încercat să intervină", a spus şefa finanţelor de la Ottawa, care este şi vicepremier al guvernului canadian, potrivit Agerpres.