În discursul său privind starea Uniunii adresat Congresului, democratul şi-a reiterat apelul pentru "o încetare imediată a focului de cel puţin şase săptămâni" între Israel şi Hamas, ceea ce ar permite "eliberarea tuturor ostaticilor" încă reţinuţi în Fâşia Gaza.
Biden a ordonat armatei americane să construiască un port temporar în Gaza pentru ajutor umanitar
"În această seară, ordon forţelor armate americane să efectueze o misiune de urgenţă pentru a crea un port temporar pe coasta Gazei, care să poată găzdui nave mari ce transportă alimente, apă, medicamente şi adăposturi temporare", a spus el.
Construcţia acestei structuri nu va necesita "nicio desfăşurare de trupe americane pe teren", a dat asigurări Biden.
Preşedintele american a cerut, de asemenea, guvernului israelian să permită "intrarea de mai mult ajutor umanitar în Gaza", subliniind că ajutorul umanitar "nu poate fi un considerent secundar sau o monedă de schimb".
Citește și: Vicepreședintele SUA cere Israelului să oprească focul în Gaza: „Oamenii mor de foame. E inuman!”
Construcţia portului temporar va dura câteva săptămâni şi va fi realizată în parteneriat cu "aliaţii" de pe teren, precum şi cu ONU şi organizaţiile umanitare, au declarat anterior înalţi oficiali americani.
"Principalul element va fi un debarcader temporar", a declarat unul dintre oficiali reporterilor. Portul va permite sosirea în Fâşia Gaza a echivalentului capacităţii "a sute de camioane de ajutor suplimentar în fiecare zi".
Citește și: SUA trimit cu ajutoare umanitare în Gaza după masacrul de joi. Biden: "Sper să se termine războiul"
Ajutorul va pleca din portul Larnaca din Cipru.
Israelul a fost informat despre această mişcare, iar Statele Unite trebuie să colaboreze cu ei în privinţa chestiunilor de securitate, potrivit aceloraşi surse.
Casa Albă nu îşi ascunde frustrarea tot mai mare faţă de Israel, care a asediat şi bombardat teritoriul de la atacul fără precedent al Hamas, care conduce Gaza din 2007. Ajutorul umanitar care primeşte undă verde din partea Israelului nu ajunge decât în cantităţi mici în Fâşia Gaza, care a fost cufundată într-o criză umanitară gravă.
De unde a plecat invazia Israelului în Fâșia Gaza?
Pe 7 octombrie, comandourile Hamas au efectuat un atac fără precedent în Israel, care a luat viaţa a cel puţin 1.160 de persoane, conform unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.
Ofensiva de represalii a Israelului a ucis 30.800 de persoane în Fâşia Gaza, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Potrivit ONU, aproximativ 2,2 milioane de locuitori din Gaza dintr-un total de 2,4 milioane sunt expuşi riscului de înfometare, în timp ce aproximativ 1,7 milioane de persoane au fost strămutate.
Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a salutat anunţul construcţiei portului, dar a subliniat că întreaga comunitate internaţională trebuie să continue să se concentreze pe creşterea intrării şi distribuirii ajutorului "pe uscat".