Avortul, interzis în Ohio. O fetiță de 10 ani, victimă a unui viol, operată, de urgență, în Indiana

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 04.07.2022 - 18:16
O fetiţă în vârstă de 10 ani, victimă a unui violul, a fost nevoită să călătorească din statul Ohio în Indiana pentru avort, procedura fiind interzisă în statul în care locuieşte. / Foto: Profimedia
O fetiţă în vârstă de 10 ani, victimă a unui violul, a fost nevoită să călătorească din statul Ohio în Indiana pentru avort, procedura fiind interzisă în statul în care locuieşte. / Foto: Profimedia

O fetiţă în vârstă de 10 ani, victimă a unui violul, a fost nevoită să călătorească din statul Ohio în Indiana pentru avort, procedura fiind interzisă în statul în care locuieşte.

SHARE

O fetiţă în vârstă de 10 ani, victimă a violului în statul Ohio, Statele Unite, care era însărcinată în şase săptămâni, şi neeligibilă pentru avort în propriul stat, a fost nevoită să călătorească în Indiana pentru a fi supusă procedurii de întrerupere a sarcinii. Cazul fetei a evidenţiat impactul şocant al hotărârii Curţii Supreme a SUA cu privire la avort, relatează News.ro, citând The Guardian.

Povestea fetei a ieşit la iveală la trei zile după ce instanţa a anulat dreptul la nivel naţional de a întrerupe sarcina şi după ce a intrat în vigoare interdicţia avortului în statul Ohio după şase săptămâni de sarcină.

Citește și: VIDEO Accident feroviar cu 7 victime, la Călimănești. Un tren a „cosit” mai mulți stâlpi

Dr. Caitlin Bernard, medic obstetrician-ginecolog din Indianapolis, a declarat că a primit un apel de la un coleg medic din Ohio care tratează victimele abuzului asupra copiilor, cerându-i ajutorul. Legislatorii din Indiana nu au interzis sau restricţionat încă avortul, dar probabil că vor face acest lucru în contextul unei sesiuni speciale a Adunării de Stat, la sfârşitul lunii curente.

Persoanele care efectuează proceduri de întrerupere a sarcinii susţin că există o creştere bruscă a numărului de pacienţi care vin la clinicile lor pentru avort din statele vecine, unde astfel de proceduri sunt în prezent restricţionate sau interzise.

”Este greu de imaginat că în doar câteva săptămâni nu vom avea capacitatea de a oferi această operaţiune de îngrijire”, a declarat Bernard pentru Columbus Dispatch.

Însă cazul fetiţei de 10 ani a determinat personalităţi politice proeminente anti-avort să apere drepturile femeilor şi fetelor – inclusiv victimele abuzului – în timp ce apără restricţiile referitoare la avort.

Citește și: Accident mortal pe un câmp cu cartofi din Lungulețu: Un utilaj s-a răstunat peste o femeie

Guvernatorul republican Kristi Noem din Dakota de Sud, menţionată ca potenţial candidat al lui Donald Trump în 2024, a declarat duminică pentru CNN State of Union că este ”incredibil” că ”nimeni nu vorbeşte despre individul pervers, oribil şi bolnav care a violat un copil de 10 ani”.

Avorturile sunt acum acte criminale în Dakota de Sud ”cu excepţia cazului în care există o judecată medicală adecvată şi rezonabilă că efectuarea unui avort este necesară pentru a păstra în viaţă femeia însărcinată”. Cazurile de incest şi viol nu reprezintă o excepţie în conformitate cu legislaţia Dakotei de Sud, a adăugat Noem.

Vineri, statul a interzis şi avortul medical prin telemedicină şi a majorat pedeapsa pentru practicarea fără licenţă a medicinei în cazul procedurilor de întrerupere a sarcinii.

Dana Bash, gazda CNN State of the Union, a întrebat-o pe Noem dacă este corect ca o victimă a violului în vârstă de 10 ani care era însărcinată să treacă graniţele statului pentru un avort legal.

Deşi a încercat să se eschiveze, Noem a spus că violul în rândul copiilor este ”o problemă pe care instanţa supremă a cântărit-o…”, adăugând că cetăţenii ar trebui să ”se adreseze acelor persoane bolnave care fac asta copiilor noştri”.

Întrebată dacă ar încerca să schimbe legea dacă ar avea loc un caz similar în statul ei, Noem a răspuns: ”Nu cred că o situaţie tragică ar trebui să fie perpetuată de o altă tragedie. Trebuie să facem mai multe pentru a ne asigura că trăim cu adevărat o viaţă care atestă că fiecare viaţă este preţioasă, în special vieţi nevinovate care au fost spulberate, precum cea a fetiţei de 10 ani.”

Întrebată dacă fata ar trebui să păstreze copilul, Noem a răspuns că ”fiecare viaţă este importantă. Această tragedie este îngrozitoare. Dar, în Dakota de Sud, legea din prezent stipulează că avorturile sunt ilegale, cu excepţia cazului în care este salvată viaţa mamei.”

Mai mult decât atât, întrebată dacă avortul în cazul fetei ar însemna protejarea vieţii mamei, Noem a subliniat că medicul, familia şi cele mai apropiate” pot lua o decizie în acest caz.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te