Australia mută doza a treia la cinci luni în loc de șase, de teama Omicron

Australia a anunțat că scurtează administrarea dozei a treia de vaccin anti-COVID de la șase luni la cinci luni, din cauza creșterii numărului de cazuri de infectare cu Omicron, conform Reuters.
Perioada standard de administare a dozei booster este la șase luni de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Ministrul Sănătăţii, Greg Hunt, a anunţat că intervalul va fi scurtat la cinci luni: „O doză booster la cinci sau mai multe luni după a doua doză va asigura o protecţie mai mare şi mai de durată şi ar trebui să prevină propagarea virusului. Date din Israel arată că doza a treia duce la micşorarea ratei de infectare, reducerea riscului de îmbolnăvire severă pentru cei de peste 40 de ani şi a riscului de deces la cei de peste 60 de ani”, a explicat Hunt.
Citește și: Numărul cazurilor de infectare cu Omicron din România crește la șapte | Newsweek Romania
Australia va folosi pentru administrarea dozei a treia seruri Pfizer şi Moderna.
În Australia, aproximativ 90 la sută din populaţia cu vârsta de peste 16 ani a fost vaccinată.
Citește și: Nouă scădere a cazurilor și deceselor de COVID raportate: 716 infectări și 60 de decese | Newsweek Romania