Arestovici: Ucraina este în stare să rezolve problema transnistreană ''cât ai pocni din degete''

DE Daniel Toșa | Actualizat: 27.04.2022 - 14:04
Arestovici: Ucraina este în stare să rezolve problema transnistreană ''cât ai pocni din degete''/FOTO: Twitter/Pravda
Arestovici: Ucraina este în stare să rezolve problema transnistreană ''cât ai pocni din degete''/FOTO: Twitter/Pravda

Ucraina este în stare să rezolve problema transnistreană ''cât ai pocni din degete'', dar mai întâi autorităţile din Republica Moldova trebuie să-i ceară ajutorul.

SHARE

A declarat Oleksii Arestovici, consilier al preşedintelui ucrainean Vladimir Zelenski

"Aici trebuie să spunem că R.Moldova este un vecin al nostru, care nu ne este indiferent, am fost întotdeauna apropiaţi. Astfel, ei pot veni şi la noi după ajutor. Noi putem interveni doar după o solicitare oficială, pentru că Transnistria e totuşi oficial teritoriu care aparţine Moldovei. Dacă va fi cazul, cât ai pocni din degete noi putem rezolva problema transnistreană" a declarat Arestovici, fără a da detalii.

Oficialul ucrainean a mai declarat că, pe lângă Ucraina, o altă ţară care poate ajuta R. Moldova în cazul unei eventuale agresiuni militare din partea separatiştilor proruşi este România. Arestovici a vorbit despre apropierea dintre Bucureşti şi Chişinău, menţionând că vorbeşte despre practic acelaşi popor, notează Deschide.md, potrivit Agerpres.

Citește și: Rusia, fără un instrument de forță. Dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, restricționat

"În Transnistria sunt circa 1.600 de soldaţi ruşi, plus aşa zisa armată a regiunii, încă vreo 5.000-7.000, să spunem. Republica Moldova poate avea probleme mari dacă ei ar ataca. Şi cel mai bun lucru pe care-l poate face R.Moldova în acest caz ar fi să se adreseze după ajutor în Ucraina şi România. Da, România, pentru că ei de fapt sunt acelaşi popor. Există şi mulţi moldoveni care nu ar fi de acord cu mine, ei au poziţia că sunt popor separat, dar limba sigur e aceeaşi. E cert că sunt apropiaţi cu românii", a declarat Arestovici.

Citește și: Hepatita misterioasă, ce a dus la un deces și 17 transplanturi de ficat, a ajuns și în România

El a comentat şi ameninţările Moscovei la adresa R. Moldova. Potrivit lui, oficialii de rang înalt ai Rusiei deja au demonstrat că scopul lor este să ocupe R. Moldova.

"Idioţi. Primele persoane de la Moscova declară că Rusia trebuie să ocupe R. Moldova. Super, mai deschid un front când nu se pot lămuri cu cel existent deja. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce vor face. Noi credem că ei de fapt vor să se mişte către Odesa, pentru a vinde ceva poporului rus", a apreciat consilierul lui Zelenski.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te