Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, referitor la mesajul de Ziua Europei, considerat critic inclusiv de presa străină, că a fost un mesaj de afecțiune pentru construcția europeană.
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, referitor la mesajul de Ziua Europei, considerat critic inclusiv de presa străină, că a fost un mesaj de afecțiune pentru construcția europeană.
Un nou moment controversat provocat de Diana Șoșoacă a atras atenția publică de Ziua Europei. Europarlamentara S.O.S România a rupt steagul Uniunii Europene în fața susținătorilor săi, într-un gest filmat și aplaudat de cei prezenți.
Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii arată, într-un mesaj transmis de Ziua Europei, că pentru sistemul judiciar din România, apartenenţa la spaţiul european înseamnă şi aplicarea unor principii, cum ar fi independenţa justiţiei sau consolidarea statului de drept.
Președintele Nicușor Dan a susținut, o declarație de la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei. Șeful statului a spus că „românii o duc mai bine ca acum 20 de ani” și a reafirmat că vom avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil.
FOTO Mitinguri de amploare pro-Europa în București și în marile orașe, de 9 mai, Ziua Europei. Jandarmeria asigură deplasarea manifestanților în condiții de siguranță.
Nicușor Dan a spus, cu ocazia Zilei Europei, că „celebrăm nu doar un proiect politic, ci o comunitate de valori: democrație, libertate, stat de drept, solidaritate europeană”.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, și președintele EUROCHAMBRES, Luc Frieden, au transmis un mesaj comun sistemului cameral din România, cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei.
Ziua Europei, o zi ce sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa, este sărbătorită, anual, la 9 mai.