O anomalie pe care Ministerul Educației spune că o va investiga.
O anomalie pe care Ministerul Educației spune că o va investiga.
În ultima săptămâna dinaintea începerii școlii am avut un număr mare de infectări în rândul copiilor. Anul trecut, școala a început cu cifre mult mai bune. Media infectărilor la copii în săptămâna dinaintea începerii școlilor a fost de 70. Pe 8 septembrie 2020 au fost 75.
Președintele României, Klaus Iohannis arată că NATO a avut un rol important şi în privinţa gestionării pandemiei de COVID-19, prin punerea la dispoziţia aliaţilor a mijloacelor şi a instrumentelor sale.
La data de 20 martie, este celebrată, anual, Ziua internaţională a fericirii ("International Day of Happiness"). A fost proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 66/281 din 12 iulie 2012, potrivit www.un.org.
Candidații la facultățile universităților de Medicină și Farmacie din țară - București, Iași, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova - vor da examenul de admitere în aceeași zi, respectiv duminică, 26 iulie.
Evenimentul a început la ora 11.00