Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte 110 au fost rănite în bombardamentul rus ce a lovit sâmbătă dimineaţa centrul oraşului Cernigău, în nordul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ comunicat de primarul interimar al oraşului
Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte 110 au fost rănite în bombardamentul rus ce a lovit sâmbătă dimineaţa centrul oraşului Cernigău, în nordul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ comunicat de primarul interimar al oraşului
Armata rusă a afirmat că a dejucat un atac cu dronă ucrainean ce viza Moscova şi regiunea ei, într-un moment în care astfel de atacuri asupra teritoriului rus sunt tot mai numeroase în cadrul contraofensivei forţelor Kievului, lansată la începutul lui iunie.
SUA permit transferul de F-16 către Ucraina. Va trimte și România avioanele temute de Putin? SUA au dat undă verde pentru Danemarca și Olanda pentru transferul avioanelor F-16 în Ucraina. Vor urma și alte țări ale colaiției.
Gazele naturale sunt utilizate drept armă împotriva Europei de către președintele rus Vladimir Putin. Dar, cum Comisia Europeană a anunțat că rezervoarele de gaze din UE sunt deja pline în proporţie de 90% pentru iarna 2023-2024, puterea „robinetului” lui Putin scade drastic.
Statele Unite aprobă trimiterea unor avioane de luptă F-16 din Danemarca şi Ţările de Jos în Ucraina pentru a o ajuta să se apere de invadatorii ruşi de îndată ce se finalizează instruirea piloţilor, a declarat joi un oficial american.
Ucraina nu va putea îndeplini cele şapte criterii în vederea deschiderii unor negocieri de aderare la UE până în octombrie, recunoaşte vicepremierul Olga Stefanişîna, adjuncta ministrului însărcinat cu Integrarea Europeană şi Euroatlantică.
Lituania va închide două din cele șase puncte de trecere a frontierei cu Belarus, pe fondul tensiunilor dintre statele baltice și Polonia cu privire la prezența mercenarilor Wagner în țara din estul lor.
Ambasada Ucrainei în România face apel la cetăţeni să nu filmeze şi să nu disemineze pe reţelele de socializare şi în mass-media filmuleţe privind dronele ruseşti care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene.