„În momentul în care un pensionar doreşte să se reangajazeze la stat până la vârsta maximă de pensionare, poate să o facă”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Dar vor fi condiții.
„În momentul în care un pensionar doreşte să se reangajazeze la stat până la vârsta maximă de pensionare, poate să o facă”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Dar vor fi condiții.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, s-a înșelat atunci când a anunțat că sporurile în justiție sunt de 85% din salariu. Procentual, sunt de aproape trei ori mai mici și pot ajunge până la un salariu mediu pe economie. Exemplele de la Parchetul General sunt relevante.
Vicepremierul Raluca Turcan a avertizat că o creștere semnificativă a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, pe fondul unui discurs populist al PSD care influențează comportamentele sociale, afectează nu doar starea de sănătate a populației, ci și mediul de afaceri.
Declarația Ralucăi Turcan făcută la RFI potrivit căreia există scenariul repetării anului școlar este respinsă de ministerul Educației, studenți și elevi.
Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că Guvernul va aloca 20 de milioane de euro pentru un nou program-pilot ”Şcoală după Şcoală”, începând din septembrie 2020. Programul este destinat elevilor care provin din zone defavorizate şi din familii dezavantajate.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat joi, la RFI, că a fost declanșat calendarul alegerilor anticipate, iar după ce proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi va trece prin respingerea moţiunii de cenzură, liberalii intenţionează să preia și alte proiecte.
Camera Deputaților a aprobat miercuri, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii, măsură al cărei impact bugetar este de aproximativ șase miliarde de lei.
Vicepremierul PNL Raluca Turcan a răspuns criticilor cu privire la deficitul bugetar și la creștere a vârstei de pensionare făcând aluzie la faptul că poate social-democrații au comentat deciziile guvernului francez, conform Digi24 .