Un tren operat de CFR Călători, în care mai sunt șapte călători, este blocat de la 05.30 dimineața între stațiile Izvorul Mureș și Izvorul Olt, din cauza unor „căderi de vegetație”, a anunțat CFR.
Un tren operat de CFR Călători, în care mai sunt șapte călători, este blocat de la 05.30 dimineața între stațiile Izvorul Mureș și Izvorul Olt, din cauza unor „căderi de vegetație”, a anunțat CFR.
Timp record la CFR pentru un tren care a făcut mai puțin de două ore de la Brașov la București.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, se trece la ora de iarnă în transportul feroviar, ora 4.00 devenind ora 3.00. Din această cauză, într-o singură noapte trenurile de călători vor staționa suplimentar, în total, 61 de ore.
O femeie a fost violată într-un tren, în Pennsylvania, în nord-estul Statelor Unite, sub privirile mai multor pasageri, care nu au intervenit, relatează The Independent.
După ce Coreea de Nord a lansat miercuri două rachete balistice către Japonia, joi a publicat imagini cu rachete lansate din tren.
O mașină a rămas suspendată pe linia de cale ferată de la Nisatorești, în Prahova, pe sensul spre Brașov.
Opt persoane au fost rănite, luni, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tren Regio la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea clujeană Urişor, pentru una dintre victime fiind solicitată intervenţia elicopterului SMURD.
Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce, sâmbătă seara, s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă, garat la Roman, pentru a-şi face un selfie.