Poluarea din Iaşi rămâne un subiect fierbinte, pe bună dreptate: deşi se află pe lista celor mai poluate oraşe din ţară, o singură staţie fixă mai monitorizează calitatea aerului din municipiu.
Poluarea din Iaşi rămâne un subiect fierbinte, pe bună dreptate: deşi se află pe lista celor mai poluate oraşe din ţară, o singură staţie fixă mai monitorizează calitatea aerului din municipiu.
O mașină a explodat într-o stație de GNC de pe Bulevardul Biruinței din orașul Pantelimon, în momentul alimentării buteliei cu gaz natural comprimat. Angajatul responsabil cu alimentarea a murit pe loc.
Metrorex anunţă, vineri, că staţia de metrou Politehnica a intrat în proces de reabilitare.
Astronauţi chinezi au sosit miercuri la staţia spaţială Tiangong, unde au efectuat primul transfer de echipaj pe orbită al Chinei, a anunţat agenţia de presă chineză Xinhua.
Solistul grupului rock irlandez U2, Bono, şi colegul său de trupă The Edge au susţinut duminică un concert surpriză, de 40 de minute, într-o staţie de metrou din capitala ucraineană Kiev folosită drept adăpost, relatează Reuters și DPA, citate de Agerpres.
CFR Infrastructură anunţă că deschide, începând de luni, un punct de oprire pentru trenuri în zona de nord a oraşului Otopeni, lângă Capitală. Construcţia feroviară face parte din proiectul dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia - Baloteşti.
Contractul pentru proiectarea și execuția noii stații de metrou de pe Șoseaua Berceni, în valoare de circa 157 milioane lei, a fost atribuit firmei SOMET. Licitația a fost organizată de Primăria Sectorului 4, iar documentul a fost semnat pe 15 aprilie.
Tot mai mulți români cumpără autoturisme electrice, o arată statisticile. Cum pot fi încărcate acestea în țară?