Secretul spovedaniei este considerat absolut în Biserica Catolică, iar încălcarea lui ar risca să rupă una dintre cele mai profunde practici spirituale.
Secretul spovedaniei este considerat absolut în Biserica Catolică, iar încălcarea lui ar risca să rupă una dintre cele mai profunde practici spirituale.
Visarion Alexa, condamnat la închisoare. Ce sentință a primit, după ce a agresat mai multe enoriașe în chilia sa? Poliția Capitalei anunța acum 2 ani că un preot a fost reținut sub acuzația de agresiune sexuală. Era vorba de unul dintre cei mai respectați preoți, Visarion Alexa.
Actorul Vladimir Găitan a debutat într-un film uriaș - Reconstituirea. Cariera lui s-a întins și după Revoluție fiind foarte căutat de marii regizori ai țării.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat o serie de propuneri ale Comisiei pastorale, monahale şi sociale privind Spovedania şi duhovnicia. Una dintre modificări prevede evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită.