AUDIO Cum îi face avansuri unei minore preotul Eugen din Curcani. Va fi anchetat penal

DE Petru Zoltan | Actualizat: 07.05.2021 - 12:13
Cum îi face avansuri unei minore preotul Eugen din Curcani. Va fi anchetat penal/FOTO: DIgi24

Preotul Cătălin Ștefan Eugen, de la Biserica din localitatea Curcani, este cercetat pentru corupere sexuală a minorilor, după ce s-a „spovedit” unei fete de 14 ani că este îndrăgostit de ea. Practic, i-a făcut avansuri unei minore.

SHARE

Amorezatul în sutană de preot a pus ochii pe fată în urmă cu aproximativ trei ani, pe când avea doar 11 ani. „Spovedania” preotului a avut loc în Sâmbăta Paștelui, chiar în biserica pe care o păstorește.

Avansuri unei minore, anchetă penală

În urmă cu două săptămâni, o fată de 14 ani s-a dus la biserica din localitatea Curcani pentru a se spovedi. După ce a primit sfânta taină a Spovedanie, preotul Cătălin Ștefan Eugen a refuzat să o împărtășească, dar nu înainte de a-i spune că trebuie să revină ulterior la biserică.

Citește și: Google ține cu prințul care a împușcat ursul: recenziile negative la castelul Riegersburg, șterse

Mătușa fetei susține că fata i-a povestit mamei sale despre avansurile făcute de preot. Dar nu a fost crezută. Mai mult, femeia și-a bătut propria fiică pentru că nu credea că un preot ar face asemenea lucruri.

Pentru a-i demonstra mamei sale că nu minte și că a fost mustrată nevinovată, pe 1 mai 2021, în Sâmbată Paștelui, fata s-a dus la biserica preotului Cătălin Ștefan Eugen pentru a primi sfânta împărtășanie. Dar, în sfânta Biserică, preotul Cătălin Ștefan Eugen a ajuns să se spovedească în fața fetei. Întreaga discuție a fost înregistrată de aceasta cu telefonul mobil.

Citește și: Lanțul hotelier Hilton a cumpărat castelul unde filma Sergiu Nicolaescu, pe Valea Dosului

După ce a obținut „spovedania” preotului, fata i-a prezentat înregistrarea mamei sale. Femeia înmărmurită de cele auzite a sunat imediat la Serviciul de Urgență 112, în jurul orelor 11.40. La cinci zile de la plângerea făcută, Inspectoratul de Poliție Călărași, condus de comisarul șef Ionuț Emil Nițu, a decis să înceapă cercetările pentru infracțiunea de „corupere sexuală a minorului”.

Preotul Cătălin Ștefan Eugen: Bine, tu ești copil, dar... na”

Redăm integral „spovedania” preotului Cătălin Ștefan Eugen făcută în fața fetei de doar 14 ani. Din discuții rezultă că preotul i-a mai spus fetei în urmă cu aproximativ trei ani, pe când fata avea doar 11 ani, că este amorezat de ea.

Preot: Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa... Nu știu cum să-ți zic... O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui... Poate ai auzit și tu!

Copilă: Am auzit, da!

Preot: Bine, tu ești copil, dar... na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar... totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu... ochii... Și... acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis.

Copilă: A, nu!

Preot: Ba da!

Copilă: Nu!

Preot: Ba da, voiai să zici ceva.

Copilă: Nu voiam!

Preot: Sigur?

Copilă: Sigur!

Preotul Eugen, cumnatul protopopului

Preotul Cătălin Ștefan Eugen este cumnatul protopopului Necula Marian de la Protopopiatul Oltenița. De pe site-ul instituției bisericești, aflăm că părintele Protopop Necula Marian este, pe teritoriul Protopopiatului „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” Olteniţa, reprezentantul oficial al Centrului eparhial (Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor), faţă de autorităţile publice locale ale statului şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, dar și coordonează şi supraveghează întreaga activitate bisericească a protoieriei. Adică protopopul Necula este șeful preotului Eugen, căruia ar trebui să îi coordoneze și supravegheze activitatea.

Contactat de Newsweek România, părintele protopop Necula Marian a refuzat orice dialog pe acest subiect: „Întrebați la episcopie la ofițerul de presă”.

Întrebat dacă este cumnatul său, preotul Necula Marian a declarat: „Nu vă pot spune nimic. Ce vă spune ofițerul de presă…”.  

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te