Un bărbat a fost atacat de urs în comuna Tulgheş, pentru transportarea sa la spital fiind solicitat elicopterul SMURD, de la Târgu Mureş, a informat ISU Harghita.
Un bărbat a fost atacat de urs în comuna Tulgheş, pentru transportarea sa la spital fiind solicitat elicopterul SMURD, de la Târgu Mureş, a informat ISU Harghita.
Departamentul de comunicare al Ministerului de Interne a relatat despre o intervenție falsă, pusă la cale de iubitul unui paramedic din Suceava, pusă la cale cu pompierii, pentru a o cere în căsătorie.
Un băieţel s-a născut în curtea Spitalului din Sebiş, judeţul Arad, în autospeciala SMURD care a transportat-o la unitatea medicală pe mamă, aceasta fiind asistată la naştere de un medic şi de echipa de paramedici.
Suntem mai rău decât în toamna trecută, "situația nu este deloc roză, iar valul acesta nu se compară cu precedentele", avertizează Bogdan Oprița, medicul șef al UPU SMURD București și șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Floreasca, într-un interviu acordat HotNews.ro.
Un accident s-a produs vineri dimineaţă în judeţul Giurgiu, pe DN 5, în localitatea Călugăreni, şapte persoane fiind implicate, dintre care trei sunt încarcerate.
TIR-urile au fost cumpărate vara trecută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență prin Fundația SMURD, după o campanie de strângere de fonduri în care a fost implicată și Fundația Mereu Aproape. Pentru dotarea lor s-au alocat și bani de la Guvern, scrie HotNews.
Patru persoane au fost rănite după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un traseu din București.
Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 1.419 situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore, dintre care 36 misiuni de stingere a incendiilor.