Senatul şi Camera Deputaţilor încep marţi o nouă sesiune ordinară, ultima din această legislatură.
Senatul şi Camera Deputaţilor încep marţi o nouă sesiune ordinară, ultima din această legislatură.
Cu câțiva ani înainte de a deveni președintele SUA, Donald Trump i-a spus președintelui rus, Vladimir Putin, că este un mare fan al său.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți, că pregătește o ordonanță care va reglementa școala online, cât și un alt proiect prin care va permite descentralizarea deciziei organizării cursurilor la nivelul școlilor și inspectoratelor.
La un an după ce a pierdut funcția de ministru de Interne, activitatea lui Carmen Dan din Senat se rezumă la a anunțuri foarte scurte despre cum votează. Fiecare din aceste anunțuri din plen a avut cel mult 20 de cuvinte. Nici multe nu au fost: unul la două săptămâni.
Comisia juridică a Senatului a adoptat luni un raport de respingere la proiectul de lege iniţiat de USR pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), potrivit informaţii afişare pe site-ul instituţiei.
Comisia juridică a Senatului are pe ordinea de zi de luni a ședinței, care este programată să înceapă la ora 14:00, inițiativa cetățenească, susținută de USR, de revizuire a Constituției ”Fără penali în funcții publice”. Senatul este for decizional în acest caz.
Senatul României, ca for decizional, a adoptat joi seara Legea carantinării și izolării, după ample dezbateri în plenul de ședință.
Circul penibil care durează de câteva săptămâni în legătura cu legea carantinei și-a atins apogeul joi, când Comisia Juridică din Senat, condusă de pesedistul Șerban Nicolae, a modificat legea și apoi a trimis-o la plen la vot.