Dacian Cioloș a anunțat, marți, că toți membrii PLUS vor trebui să dea o declarație pe proprie răspundere că nu au colaborat cu Securitatea, iar pentru cei care vor candida la funcții de conducere se vor solicita adeverințe de la CNSAS.
Dacian Cioloș a anunțat, marți, că toți membrii PLUS vor trebui să dea o declarație pe proprie răspundere că nu au colaborat cu Securitatea, iar pentru cei care vor candida la funcții de conducere se vor solicita adeverințe de la CNSAS.
Marius Oprea îl acuză pe Dacian Cioloș că ar fi preluat partidul PLUS de la fiul unui fost ofițer de Securitate, acum avocat.
Scriitorii și revoluționarii Viorel Marineasa și Daniel Vighi, fondatori ai Societății Timișoara, au povestit, pentru Newsweek România, câteva episoade răsunătoare despre cum Securitatea a fost responsabilă de crimele Revoluției din Timișoara, dar și cum a otrăvit democrația.
Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu au fost printre cei care au preluat puterea în decembrie 1989, după căderea regimului ceaușist.
La semicentenarul Marii Uniri, redacția revistei ardelene „Steaua“ își adusese aminte de Iuliu Hossu și a trimis doi colaboratori să îi ia un interviu celui care citise mulțimii de peste o sută de mii de oameni cel mai important act al acelei zile: Declarația Unirii.
Elbit Systems, o companie internațională high-tech cu sediul la Haifa, Israel, care derulează proiecte în domeniul apărării, securității și comerciale în întreaga lume, va inaugura luna aceasta a patra fabrică a sa din România.
Din aproape 1.200 de cluburi şi discoteci care funcţionează la nivel naţional, 280 nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu. Totuși, comparativ cu 2015, solicitările pentru obţinerea autorizaţiilor a crescut cu până la 130 la sută, potrivit IGSU.
Hotărât lucru, nu te plictisești deloc să fii jurnalist în România. Aș spune chiar că e palpitant, dacă asta n-ar suna nepotrivit într-o țară în care n-a murit aproape nimeni din pricina profesiei noastre.