În volum este vorba de un sat obișnuit, dinainte de al doilea război mondial, dar văzut din perspectiva unui post de jandami. Era pentru prima oară în literatura realist socialistă, când un șef de post de jandarmi era prezentat ca un militar obișnuit și nu ca o brută aservită intereselor burghezo-moșierimii. Mă întreb și azi ce instrucțiuni primise Cenzura de a aprobat publicarea cărții și încă a lăudat-o.
Așadar, la începutul anilor 2000, plăcîndu-i romanul, Ștefan Gladin îi propune lui Sergiu Nicolaesu să-l transforme în film. Acesta răsfoiește cartea, se arată foarte interesat și mă invită, împreună cu Gladin, la el... Dar nu la ACIN, ci alături, la Senat, mai mult ca sigur să ne arate unde lucrează – în fostul cabinet al lui Ceaușescu.
Aici mă întreabă dacă sunt dispus să fac scenariul literar, el urmînd să întocmească pe cel regizoral. Promit că-l fac, dar nu e de ajuns. Vreau, zice Nicolaescu, acțiune, nerv, focuri de armă și, mai cu seamă, suspans...
Ai de toate, i-am zis...
Gata, domnilor! a strigat Sergiu Nicolaescu: Fac filmul cu sprijinul Janadarmeriei. Am prieteni acolo.
Sigur, s-au dat telefoane, comandantul a fost de acord cu proiectul unui astfel de film... În acea perioadă jandarmeria fiind încă foarte puțin cunoscută. Mai mult, comandantul ei îl deleagă pe generalul Gorjan sa se ocupe de problemă. La rândul lui, acesta – după ce face rost de un alt exemplar al cărții – Gladin n-a vrut să se despartă de volumul lui - ne invită, pe mine, ca autor al viitorului scenariu cinematografic, pe Segiu Nicolaescu ca regizor și pe Ștefan Gladin ca asistent de regie - la o discuție preliminară.
Ce facem cu trupele de Securitate?
Și, în cabinetul lui, urmează surpriza: Generalul Gorjan se repede la mine, îmi strânge mâinile cu afecțiune, spunându-mi că e foarte bucuros că mă cunoaște. Eu îi întorc complimentul, zicându-i că e prima oară când cunosc un general în carne și oase... (Tata, plutonier, se mândrea că i-a întins mâna un colonel...)
Mai mult, îmi mulțumește pentru ajutorul pe care li l-am dat - sigur, indirect - la reînființarea și organizarea jandarmeriei.
Cum așa?! m-am mirat eu.
Luați loc!
Și, la masă, cu o cafea în față și țigara între degete, generalul Gorjan ne explică: După Revoluție, noua conducere a țării, în frunte cu tovarășul Iliescu, s-au trezit cu o problemă isurmontbilă - armata își avea locul ei, miliția se transformase în poliție, grănicerii la hotare, pompierii cu tulumba, dar cu trupele de Securitate - vestitele trupe de securitate, care ajutaseră, în forță, la instaurarea comunismului în România, lichidînd pînă și partizanii din munți - ce facem?
Cineva a avut ideea de a le transforma în unități de jandarmi. De acord, dar nimeni nu știa cu ce se ocupau militarii din această armă.
Generalul Gorjan s-a dus la arhivă și astfel a aflat că stabilirea rolului, locului şi organizării Jandarmeriei i-a revenit partidului conservator, condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat şi prezentat Parlamentului în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale, promulgată prin Decretul Regal nr.2919 din 30.08.1893.
Deci, rostul și atribuțiile jandarmilor erau la sate...
Cu timpul au mai căpătat și unele misiuni de pază a unor obiectve de importanță strategică sau de însoțire a unor convoaie speciale - refugiații polonezi, de pildă... Tata se mândrea că a oprit trenul în câmp, ca să recupereze o cățelușă care sărise din vagon – era a unei contese...
Dar cu ce se ocupau, practic, jandarmii din teritoriu, nu știa nimeni, a zis generalul Gorjan.
Ori, în cartea mea este descrisă activitatea obișnuită, de zi cu zi chiar, a unui post de jandami - patrulări, pânde, dresări de acte, amendarea celor care își lasă animalele slobode pe uliță, înmânarea ordinelor de chemare, contactul cu informatorii, aruncarea în aer a sloiurilor blocate la picioarele podului, transferarea - din post în post - la Legiunea de jandarmi a delincvenților... Multe, multe și mărunte treburi, specifice vremurilor de pace...
Atenție! Atribuțiile și acțiunile jandarmilor, deseori criminale, din perioada războiului, urma să le prezint în volumul următor. Să se rețină însă că atunci – de fapt, ca și azi - jandarmii au acționat la ordinul politic al unui general, mult prea îngăduitor cu ideologia fascistă a lui Hitler...
În concluzie, jandarmii obișnuiți, cei din corpul subofițerilor, se ocupau de infracțiuni mărunte, de găinării... De altfel, chiar găinari li se zicea: un miel, un pește, o bucată de brânză... Nici un șef de post nu s-a retras la pensie într-o vilă, cum se mai întâmplă azi.
Ofițerii din jandarmerie, da, fiindcă prin legea dotei erau obligați - ca să nu se lase corupți - să se căsătorească cu fete bogate.
Cele trei omisiuni
Cei puși să transforme trupele de securitate în unități de jandarmi au aflat astfel cam cu ce se mănâncă această armă și au trecut la înființarea ei. Dar au uitat cîteva chestiuni, esențiale, zic eu.
Prima, că militarii aceștia nu trebuia să stea la oraș, ci la sate. Adică, să fie polițiști rurali. Să se ocupe de delictele specifice unei comunități sătești, de regulă mărunte. Pentru infracțiuni grave, crime, spargeri de case boierești sau de bănci agricole, era chemat procurorul de la județ. Dacă un șef de post voia să avanseze, adică să întocmească și astfel de dosare, trebuia să urmeze o școală, de un an, la Oradea Mare, unde predau ofițeri juriști, cu studii superioare, uneori absolvite la Saint Cyr, deosebit de exigenți...
Tata a urmat un astfel de curs și n-a uitat niciodată emoțiile prin care a trecut până a ajuns să ia diploma de ofițer de poliție judiciară... Însă, între pricipiile de cinste și cortectitudine, enunțate de profesorii de acolo, trebuie să fi fost o discrepanță, fiindcă, uneori, mormăia ceva, evident supărat. Mai cu seamă cînd dispoziția superiorilor se bătea cap în cap cu situația reală de pe raza postului său.
A doua omisiune a fost precizarea că, întomai ca și miltarii din trecut, nici jandarmii nu aveau voie să facă politică. Erau considerați armata mută. Deci, n-aveau voie să voteze, să ia cuvîntul la întruniri ale partidelor. Nu interveneau să-i despartă nici măcar atunci când, mai cu seamă la alegeri, se băteau țărăniștii cu liberalii, să zicem, deși ăia plini de sânge strigau disperați: Sări, dom șef, că ne omoară! El sălta liniștit din umeri, spunîndu-le soldaților de la post: Urna alege! Care la popă, care la spital, care la beci...
A treia omisiune – nu știu dacă intenționată sau premeditată – a fost: Cine se ocupă de educația celor aflați sub noua armă? Nu cumva vechii ofițeri superiori ai securității? Care, până mai ieri terminaseră Academia Ștefan Gheorghiu? Și de unde ieșiseră cu creierele bine spălate de aghiasma național-comunismului ceaușist, care cerea supunere oarbă la ordinele partidului...
Cu ani în urmă, politologul Dan Pavel, invitat să țină câteva prelegeri, nu știu dacă la Academia de poliție sau la Jandarmerie, a rămas consternat constatînd că studențli îi răspundeau la întrebări ca la învățământul politic de tristă amintire...
A mai murit un comandant, s-au mai pensionat câțiva generali, dar foștii lor subalterni, tineri viguroși la trup, dar îndoctrinați cum nu trebuie, deveniți profesori, au rămas pe poziție, să răspundă cu „Da, să trăiți!”, la ordinele partidului aflat la putere.
La comandă politică
Ceea ce s-a întâmplat și pe 10 august, anul trecut. Ce să caute jandarmii la țară, să ancheteze delictele și infracțiunile sătești? Ei sunt ținuți la oraș - mai cu seamă în Capitală - unde sunt căpoșii nemulțumiți de gașca lui Dragnea. Și cărora niște politruci, gen Cazan sau Paraschiv, le spun subordonaților că manifestanții ăștia - care vor să dea lovitura de stat - sunt urmașii bandiților din munți, fiindcă - întocmai ca pe vremea comunismului - vor să răstoarne ordinea socială din țară, cea mai înaintată din lume, fiind opera lui Nicolicea, Iordache și Tudorel Toader...
E limpede, deci, că jandarmii de azi nu sunt jandarmii români de odinioară. Ei - șefii lor, mai bine zis - și-au însușit acest nume prin efracție.
PS: În vara anului trecut am primit următorul email: Stimate domnule Constantin Turturică, sunt gl.mr.(rtg.) Ilie Gorjan, fost adjunct pentru pregătirea personalului al inspectorului general al jandarmeriei , în perioada 1999-2005. Dumneavoastră ați fost la mine în această perioadă, prilej cu care mi-am exprimat aprecierile mele cu privire la cartea dumneavoastră „În casa asta toți trăgeau cu arma".
Am dat acea carte regizorului Sergiu Nicolaescu cu sugestia s-o citească și să realizeze un film după ea. Din păcate, nici film n-a făcut, și nici cartea nu mi-a înapoiat-o. Având în vedere că țin foarte mult la această carte, vă rog să mă ajutați să obțin un alt exemplar contra cost sau să pot face un xerox după ea. Cu alese sentimente de prețuire și admirație, Ilie Gorjan, membru USR, filiala Sibiu
Bineînțeles că i-am trmis cartea.
____________
Constantin Turturică este scriitor și dramaturg. Printre piesele pe care le-a scris se numără: Bătrânii diversioniști, Comedie roșie, O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu
