Premierul belgian Alexander De Croo a avertizat că următoarele "5 până la 10 ierni vor fi dificile", în timp ce preţurile energiei în Europa au atins noi recorduri.
Premierul belgian Alexander De Croo a avertizat că următoarele "5 până la 10 ierni vor fi dificile", în timp ce preţurile energiei în Europa au atins noi recorduri.
Pe Natalia Natalia Kurdyukova am întâlnit-o prima dată în Harkov, atunci când am ajuns acolo în luna iunie, transmite Remus Cernea, jurnalist Newsweek aflat, pentru a doua oară, în Ucraina.
Bursa din Moscova va interzice utilizarea dolarului ca garanţie pentru a subscrie tranzacţii, din 29 august. deoarece Rusia încearcă să reducă dependenţa de monedele naţiunilor care i-au impus sancţiuni.
Generalul Mircea Mîndrescu consideră că Federația Rusă nu va face vreun gest necugetat prin atacarea unui stat membru NATO, în ciuda amenințărilor Moscovei.
Atentatul a fost revendicat duminică de așa-zisa Armată Națională Republicană, o grupare necunoscută care susține că e formată din simpli cetățeni, politicieni și militari ruși și care luptă în Rusia împotriva regimului condus de Vladimir Putin.
Singurele tancuri rusești care au ajuns în Kiev de la începutul agresiunii militare pornite de Rusia lui Putin pe 24 februarie 2022, sunt cele distruse ori capturate de armata ucraineană!
Ministerul rus al Apărării a acuzat sâmbătă Ucraina că a otrăvit militari ruşi în partea controlată de trupele ruse în regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei, la sfârşitul lunii iulie.
Moscova va răspunde "în mod adecvat" deciziei Bucureştiului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei, a comentat reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.