România este interesată să importe GNL (Gaz Natural Lichefiat) din Israel, via Egipt, pentru a valorifica toate oportunităţile pentru consolidarea propriei securităţi energetice, conform ministrului Energiei, Virgil Popescu.
România este interesată să importe GNL (Gaz Natural Lichefiat) din Israel, via Egipt, pentru a valorifica toate oportunităţile pentru consolidarea propriei securităţi energetice, conform ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, luni, că învăţământul românesc are nevoie să se modernizeze şi să se adapteze la nevoile viitorului astfel încât trebuie introduse toate acele materii şi toate acele activităţi care să pregătească elevii pentru ceea ce urmează să facă în viitor
Ministerul Finanțelor (MF) susține că „depune diligențele necesare pentru ieșirea României din Banca Internațională de Investiții (BII) și din Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE), inclusiv prin transmiterea notificării retragerii”.
Elena Udrea, condamnată definitiv joi la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fugit din România pe la Giurgiu, dar a fost prinsă în Bulgaria, la numai câteva ore după ce a fost dată în urmărire internațională.
Rusia nu mai este cea mai importantă piață de unde România aduce mărfuri din import. După căderea Cortinei de Fier schimburile comerciale ale României au crescut cu Occidentul în detrimentul Rusiei.
Mini-vacanța de Paște 2022 este prima escapadă fără restricții majore anti-COVID din ultimii doi ani, iar agențiile de turism „se plâng” că au fost nevoite să suplimenteze locurile în destinații precum Bulgaria, Grecia, Turcia. Cerere mare este și pentru Egipt sau Dubai.
Ordinul privind structura anului şcolar 2022 - 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial. Vor fi 36 de săptămâni de cursuri. Prima zi de școală va fi 5 septembrie 2022.
Prețul combustibilului rămâne extrem de ridicat în România. O călătorie în țările vecine vă permite o economie de bani. Dacă țara aleasă pentru un plin este Ungaria, economia de bani devine consistentă.