Statele europene au redeschis luni activităţi comerciale, spaţii publice şi instituţii culturale în speranţa că cea mai gravă etapă a pandemiei a trecut deja, dar menţinând în continuare sub atentă monitorizare numărul de cazuri.
Statele europene au redeschis luni activităţi comerciale, spaţii publice şi instituţii culturale în speranţa că cea mai gravă etapă a pandemiei a trecut deja, dar menţinând în continuare sub atentă monitorizare numărul de cazuri.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, afirmă că efectele „euforiei" din acest weekend, primul după ridicarea stării de urgență, când în unele zone oamenii au umplut parcurile, se vor putea vedea în 7 zile.
Polițiștii sunt prezenți, încă de dimineață, ăn staţiile de metrou și verifică dacă pasagerii au măști. Până luni nu pot fi date amenzi, iar forțele de ordine îi roagă pe bucureșteni să respecte regulile stării de alertă.
Profesorul Silviu Gurlui, conferențiar la Facultatea de Fizică Al. I. Cuza din Iași, a demonstrat de ce zonele frigorifice sunt cele mai periculoase locuri din spațiile comerciale.
Cehii au ieşit, luni, să sărbătorească cu bere relaxarea restricţiilor impuse în contextul epidemiei. Decizia de redeschidere a localurilor a fost, de altfel, una dintre cele mai aşteptate în planul măsurilor de relaxare adoptat de guvern.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunță că din acest sfârşit de săptămână se deschid toate parcurile, grădinile publice, inclusiv Grădina zoologică, precum şi cimitirele.
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că setul de reguli pentru ridicarea restricţiilor pentru fiecare activitate va fi prezentat public până luni, urmând să fie supus dezbaterii publice.
Oficial, 92.676 de cazuri COVID-19 au fost confirmate în capitala Rusiei. Însă, numărul cazurilor din Moscova reprezintă 2% sau 2,5% dintre cetățeni sau aproape 300.000 de persoane, a declarat, joi, primarul Serghei Sobianin, la canalul TV Rossiya-24.