Orele de diplomație de mare miză de la Moscova s-au încheiat marți cu același rezultat cu care au început: niciun progres, niciun acord și niciun semn că Vladimir Putin ar fi dispus să-și reconsidere cererile maximaliste în Ucraina.
Orele de diplomație de mare miză de la Moscova s-au încheiat marți cu același rezultat cu care au început: niciun progres, niciun acord și niciun semn că Vladimir Putin ar fi dispus să-și reconsidere cererile maximaliste în Ucraina.
Aliații europeni din NATO salută eforturile SUA de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, dar se îndoiesc de eficacitatea acestora, în parte din cauza intransigenței Moscovei. Pentru cazul în care eșuează, NATO are pregătit un „Plan B”.
Potrivit unor documente secrete, Rusia vrea să provoace un dezastru ecologic la scară largă, care se va resimți în Turcia, România și Bulgaria. Putin va otrăvi Marea Neagră, ceea ce va duce la un dezastru care va afecta inclusiv Delta Dunării.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că priorităţile Kievului în negocierile de pace pentru încheierea războiului cu Rusia sunt menţinerea suveranităţii Ucrainei şi obţinerea unor garanţii solide de securitate, relatează BBC.
Escadrila 86 de Evacuare Aeromedicală (AES) a SUA de la Baza Aeriană Ramstein a efectuat pregătire medicală a NATO prin configurarea unei aeronave C-130H Hercules pentru un evaluare a răniților critici într-un război.
Un document ultra secret arată cine are suporemația cerului. Super avionul F-35 de 110.000.000$ a „spulberat” Gripen care ajunge la 140.000.000$
În noaptea de 29 noiembrie, forțele ucrainene au executat o serie de atacuri pe teritoriul rus, confirmate de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Una dintre principalele ținte a fost uzina de reparații avioane Beriev din orașul Taganrog, regiunea Rostov
Două petroliere sancționate care transportau petrol rusesc au fost avariate în largul coastei Mării Negre din Turcia în atacuri ale Ucrainei cu drone navale. Petrolierele Kairos și Virat făceau parte din „flota din umbră” care transportă petrol evitând sancțiunile.