Uniunea Europeană a anunţat că a declarat indezirabili 19 diplomaţi ruşi pentru "angrenarea în activităţi contrare statutului lor diplomatic" şi le-a cerut să părăsească ţara-gazdă, Belgia, transmite Reuters.
Uniunea Europeană a anunţat că a declarat indezirabili 19 diplomaţi ruşi pentru "angrenarea în activităţi contrare statutului lor diplomatic" şi le-a cerut să părăsească ţara-gazdă, Belgia, transmite Reuters.
Estonia şi Letonia au decis marţi închiderea a câte două consulate ale Rusiei, după ce a devenit evidentă amploarea atrocităţilor comise de armata rusă contra civililor în oraşul ucrainean Bucea, transmite dpa.
După retragerea armatei ruse din zonele apropiate de Kiev, s-a putut vedea adevărata dimensiune a ororilor comise de armata lui Putin. Sute de civili au fost uciși și lăsați zile în șir în stradă. Alții au fost găsiți în gropi comune.
Discursul președintelui Ucrainei, transmis video în Parlamentul României, în cursul zilei de ieri, a avut numeroase probleme tehnice. Secretarul general al Camerei Deputaților, ca și cel al Senatului, sunt plătiți regește.
Peste 500.000 de persoane s-au întors în Ucraina de la începutul invaziei ruse, a anunţat duminică Ministerul de Interne ucrainean.
Războiul a afectat puternic economia Ucrainei, vânzările de cereale fiind la aproximativ 25% față de luna de dinante de începerea conflictului
Doi soldați ruși au murit, iar 28 sunt internați în spital după ce au fost otrăviți cu produse de patiserie tradiționale și alcool oferite de civili în apropiere de orașul Harkov, asediat.
Irpin, un oraș la nord-vest de capitala Ucrainei, un câmp de luptă de case ruinate, străzi carbonizate și sticlă spartă, arată părăsit.