29 februarie 1692: Sunt reținute primele trei femei acuzate de practicarea vrăjitoriei, în Salem, Massachusetts – o sclavă din Caraibe, Tituba, o cerșetoare – Sarah Good și o femeie săracă, cu multe datorii – Sarah Osborne.
29 februarie 1692: Sunt reținute primele trei femei acuzate de practicarea vrăjitoriei, în Salem, Massachusetts – o sclavă din Caraibe, Tituba, o cerșetoare – Sarah Good și o femeie săracă, cu multe datorii – Sarah Osborne.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, vineri, pentru data de 27 martie, dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.
Înalta Curte a decis reluarea cercetării judecătorești în procesul ”Microsoft 2”, în care fostul ministru Gabriel Sandu, alături de oamenii de afaceri Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Călin Tatomir sunt acuzați de DNA că au prejudiciat statul cu peste 50 de milioane de euro.
Senatul Statelor Unite a adoptat miercuri regulile referitoare la procesul care ar putea duce la demiterea președintelui Donald Trump și a respins propunerile democraților privind citarea mai multor oficiali și solicitarea unor documente, informează Reuters.
Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru a fost trimis în judecată de către procurorii bistriţeni pentru delapidarea a peste 13.500 de metri cubi de material lemnos din gestiune, pe care ulterior i-a vândut altor trei persoane, întocmind şi acte false în acest sens.
Procesul producătorului de filme Harvey Weinstein, acuzat de multiple agresiuni sexuale, a început luni în Manhattan, un eveniment crucial pentru mișcarea #MeToo care speră o pedeapsă exemplară, scrie AFP.
Primele condamnări în Dosarul Colectiv.
Decizia instanţei nu este definitivă