Olandezii de la Damen, prin casa de avocatură Mușat & Asociații, încearcă să blocheze în instanță semnarea contractului dintre Ministerul Apărării și francezii de la Naval Group, firmă care a câștigat licitația de 1,6 miliarde euro pentru contrucția a patru corvete militare.
La prima instanță, adică la Tribunalul București, compania Damen a pierdut procesul cu Ministerul Apărării Naționale în care solicita anularea procedurii de atribuire a contractului către Naval Group.
Tergiversare olandeză
Avocații Damen au deschis mai multe procese prin care au contestat procedura de atribuire a contractului. La Tribunalul București au pierdut.
A urmat un nou proces la Curtea de Apel București, unde avocații olandezilor au solicitat chiar și recuzarea celor trei judecători. Dar instanța a respins cererea de recuzare. „Respinge cererea de recuzare a d-nilor judecători Carmen Mihaela Voinescu, Cristina Petrovici și Ionuț Cristian Andreescu, formulate de recurenta-reclamantă, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea de deciziei”, se menționează pe portalul instanțelor de judecată.
O dată cu instaurarea stării de urgență generată de pandemia de coronavirus, instanțele de judecată au decis să soluționeze doar cauzele urgente. Iar Ministerul Apărării Naționale a solicitat Curții de Apel București judecarea acestui proces în regim de urgență.
La solicitarea Newsweek România, Ministerul Apărării Naționale a transmis, referitor la procesul cu compania olandeză Damen, că „a formulat cerere de urgentare a soluționării cauzei, rămânând la aprecierea instanței de judecată să dea curs solicitării Ministerului Apărării Naționale”. Până în prezent judecătorii de la Curtea de Apel București nu s-au pronunțat asupra acestei solicitări.
Licitație câștigată de Naval Group
În urmă cu doi ani, pe 1 martie 2018, Ministerul Apărării Naționale a anunțat organizarea unei licitații de achiziție a patru corvete multifuncționale necesare Forțelor Navale Române. Conform documentelor oficiale, cele patru nave urma să fie construite într-un șantier naval românesc. În cadrul programului a fost inclusă și modernizarea fregatelor T22R, care vor avea un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor. La licitație s-au încris olandezii de la Damen, italienii de la Fincantieri și francezii de la Naval Group.
Newsweek România a prezentat în exclusivitate, încă din noiembrie 2018, oferte depuse de cele trei companii: Fincantieri a oferit 1,34 miliarde de euro, Damen - 1,255 miliarde de euro și Naval Grup - 1,2 miliarde de euro.
Citește și: Naval Group a câștigat, confirmând dezvăluirile Newsweek România