„CODA” a intrat în istorie câștigând premiul OSCAR pentru cel mai cel mai bun film. Evenimentul a fost prezentat de actriţele Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Sykes, scrie Agerpres.
„CODA” a intrat în istorie câștigând premiul OSCAR pentru cel mai cel mai bun film. Evenimentul a fost prezentat de actriţele Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Sykes, scrie Agerpres.
„Dune” a fost marele câştigător în cadrul celei de-a 75-a ediţii a galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA) cu cinci trofee câştigate.
Duminică, de la ora 20.50, are loc cea de-a treia extragere săptămânală la Loteria Vaccinării. Extragerea va fi difuzată de Televiziunea Română.
Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia s-a încheiat. Vă prezentăm mai jos principalele premii care au fost atribuite.
Autorităţile din Dâmboviţa organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, un maraton de vaccinare în toate centrele din judeţ, dar şi la Casa de cultură din localitatea Doiceşti, persoanele care primesc prima doză având posibilitatea de a participa la o tombolă.
Campania de vaccinare din Statele Unite bate pasul pe loc - de la 3,3 milioane de doze administrate zilnic, în aprilie, s-a ajuns la 1,8 milioane, la 20 mai. În consecință, statele oferă premii pentru vaccin.
Gala Billboard Music Awards (BBMAs), care a celebrat miercuri seară cele mai bune melodii de anul trecut, a avut loc într-o sală fără prea multă lume, după ce evenimentul, care ar fi trebuit să aibă loc în mai, a fost amânat din cauza pandemiei.
Simona Halep a primit, pentru câştigarea turneului de la Roma, un premiu cu 10 euro mai mic decât cel al lui Novak Djokovic, care a triumfat în întrecerea masculină. Organizatorii turneului din capitala Italiei au fost criticați pe reţelele sociale.