Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi-a cerut scuze că nu a venit la eveniment în smoking, arătând că în acest zile vizitează numeroase filiale, în contextul alegerilor interne.
Citește și: Toate aberațiile lui Pițurcă despre Euro2020: „La fotbal, cel mai frumos lucru este să marchezi”
"Îmi cer scuze că nu sunt în smoking şi cu papion, dar sunt după două zile în care am fost la Conferinţa judeţeană Teleorman, la Conferinţa judeţeană Olt, la Conferinţa judeţeană Vâlcea şi la Conferinţa judeţeană Dolj. Şi dimineaţă la ora 3,00 voi pleca spre Conferinţa judeţeană Bistriţa. Nu ştiu dacă ajung la Conferinţa judeţeană Mehedinţi şi cu siguranţă voi ajunge la Conferinţa judeţeană Gorj - ca să ştie domnul preşedinte Dan Vîlceanu că voi fi şi acolo", a spus Orban.
Tinerii liberali, imparțiali
El s-a declarat onorat de premiu şi a arătat că a susţinut în mod sistematic promovarea liberalilor din organizaţia de tineret: la nivel de secretari de stat, preşedinţi de agenţii, vicepreşedinţi de agenţii. Orban a adăugat că a făcut acest lucru deoarece în cadrul TNL există mulţi oameni de valoare şi a dorit să le ofere ocazia de a căpăta experienţă administrativă.
"Va veni vremea să preluaţi frâiele PNL. Fiţi convinşi de acest lucru şi fiţi convinşi că printre voi se găsesc şi viitorul preşedinte al PNL, şi viitorul prim-ministru al PNL, şi viitori prim-vicepreşedinţi ai PNL, şi viitorii primari, preşedinţi de CJ, prefecţi, miniştri şi toate funcţiile înalte pe care le poate deţine fiecare reprezentant PNL. Fiţi pregătiţi pentru acel moment, învăţaţi permanent, căutaţi să fiţi din ce în ce mai buni, căutaţi să vă creşteţi abilităţile, căutaţi să înţelegeţi foarte bine domeniile de activitate în care vreţi să vă perfecţionaţi, să înţelegeţi mecanismul de luare a deciziilor", a spus el.
Citește și: Interlopul exhibiționist Bulă, condamnat pentru că a aruncat cu mese și scaune în clienții unui bar
Orban a precizat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al PNL şi că va avea aceleaşi relaţii cu TNL, promovându-i pe tinerii de valoare.
Premierul Florin Cîţu a urcat pe scenă în acordurile piesei "Warriors Of The World" a formaţiei Manowar.
"Interesantă alegere! Manowar...", a spus acesta.
Cîţu a felicitat TNL pentru activitatea desfăşurată, apreciind că este "cea mai puternică organizaţie de tineret" din România.
"Aţi reuşit ceea ce noi încă, la seniori, nu am reuşit, dar vom face după 25 septembrie. Deci, aţi luat-o înaintea seniorilor. Ceea ce înseamnă că tineretul este prezentul şi nu doar viitorul", a subliniat acesta, citat de Agerpres.