Cel puţin 132 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un pod pietonal din epoca colonială s-a prăbuşit duminică seara în statul Gujarat din vestul Indiei.
Cel puţin 132 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un pod pietonal din epoca colonială s-a prăbuşit duminică seara în statul Gujarat din vestul Indiei.
Zeci de persoane au participat duminică la slujbele de pomenire oficiate în memoria victimelor din Clubul Colectiv, în curtea bisericii Sfântul Nicolae - Broşteni, dar şi în faţa fostei hale a fabricii Pionierul, unde a avut loc incendiul din 30 octombrie 2015.
Două persoane din Neamț s-au intoxicat cu dioxid de carbon provenit de la mustul aflat în fermentație. Pompierii i-au scos din beci.
Un bărbat care efectua transport public de persoane ilegal s-a aruncat în râul Olt luni, 10 octombrie, când a fost oprit pentru verificări de către poliţişti.
Patru persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, fiind acuzate că ar fi comercializat heroină şi ecstasy către consumatorii din Capitală.
Două persoane au fost surprinse de o surpare de pământ în Oradea, pe strada Marin Preda, a informat vineri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor.
În cazul în care se va produce un incident nuclear la centrala nucleară din Zaporojie, aproximativ 400 de mii de persoane ar putea avea nevoie de evacuare, potrivit lui Oleksnadr Starukh, șeful Administrației militare regionale din Zaporojie.
Trei persoane au fost ucise duminică într-un atac armat la o universitate din capitala Filipinelor, Manila, în ceea ce, conform autorităţilor, pare să fie un asasinat ţintit.