Poliţiştii din Bragadiru au urmărit un şofer care a refuzat să oprească la semnalul acestora. La un moment dat, şoferul l-a accidentat pe un poliţist la mână, încercând să scape de urmărire.
Poliţiştii din Bragadiru au urmărit un şofer care a refuzat să oprească la semnalul acestora. La un moment dat, şoferul l-a accidentat pe un poliţist la mână, încercând să scape de urmărire.
Un candidat care trebuia să susţină proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere a fost prins marţi încercând să fraudeze examenul. Acesta a intrat în sală având asupra sa un dispozitiv audio-video.
Un tânăr de 17 ani, care nu avea permis de conducere, a intrat cu mașina în cinci autoturisme, marți dimineață, în București. Aparatul alcooltest a indicat 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Trei persoane au fost rănite.
Un român care nu avea deloc permis de conducere a fost prins beat la volan și polițiștii i-au deschis dosar penal. Apoi, la doar câteva ore distanță, bărbatul a fost prins iar conducând sub influența alcoolului, de alt echipaj.
Poliţia Rutieră şi RAR au făcut „ravagii” printre șoferi. Noaptea trecută, în doar 4 ore, au fost opriți peste 5.000 de șoferi pe drumurile din România, au fost date 1.041 de amenzi și au fost reținute 89 de permise de conducere.
Împătimit al bolizilor de lux de sute de mii de euro, Gigi Becali, patronul FCSB, „a păcătuit” în ziua de Paște cu Rolls Royce-ul de 500.000 € și a rămas iar fără permis pentru 90 de zile. „Nu era nimeni pe șosea (...) șoseaua liberă, cu patru benzi”, a declarat el.
Un tânăr de 19 ani a rămas fără permis pentru următoarele patru luni după ce a circulat cu mașina pe o stradă din zona de nord a Capitalei. Polițiștii i-au dat și o amendă usturătoare.
Dacă proiectul de modificare a Codului Rutier aflat pe masa Guvernului va fi adoptat, șoferii și motocicliștii care au vehicule care „bubuie” din tobe sau cu alte modificări ilegale se vor alege și cu permisul suspendat 3 luni, pe lângă o amendă de până la 4.050 lei.