Există o majoritate enormă în favoarea intrării României în SpaţiulSchengen, iar motivelor invocate de Austria le lipseşte substanţa. Aşa spune un lider al Parlamentului European, vicepreşedintele Katarina Barley, o social-democrată din Germania.
Există o majoritate enormă în favoarea intrării României în SpaţiulSchengen, iar motivelor invocate de Austria le lipseşte substanţa. Aşa spune un lider al Parlamentului European, vicepreşedintele Katarina Barley, o social-democrată din Germania.
Parlamentul European încearcă să prevină folosirea abuzivă de softuri de tip spyware şi cere pentru aceasta investigații complete și garanții. PE a adoptat o rezoluţie, în care a prezentat planul de reforme care este necesar pentru reglementarea spyware.
Parlamentul European a adoptat planul de reformare a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, inclusiv pentru sectorul aerian şi maritim.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă, la un an de la începerea invaziei Federaţiei Ruse, în Ucraina, că nu putem abandona Ucraina şi că Ucraina nu luptă doar pentru ea însăşi, ci ea luptă "pentru valorile şi pentru principiile noastre democratice".
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut un apel, ca țara lui să devină parte a Uniunii Europene. Liderul de la Kiev a subliniat că Ucraina împărtășește valori comune cu Europa, mai degrabă decât cu Rusia, într-un discurs considerat ca fiind istoric.
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că Republica Moldova merită să fie parte a familiei europene.
Parchetul European, care are competenţe legale care le lipsesc celorlalte agenţii de supraveghere, a deschis o anchetă asupra contractelor de vaccinuri, fără a spune dacă preşedintele Comisiei este ţinta acesteia.
Eurodeputata socialistă belgiană Maria Arena a demisionat de la conducerea Subcomisiei pentru drepturile omului din PE, pe fondul scandalului Qatargate, deși nu a fost citată. Numele ei a fost menţionat însă în presă, pentru contactele ei cu presupusul creier al afacerii.