Numărul de deputaţi şi senatori care revin fiecărei circumscripţii electorale (judeţ) în urma alegerilor parlamentare se stabileşte în funcţie de populaţia fiecărui judeţ.
Numărul de deputaţi şi senatori care revin fiecărei circumscripţii electorale (judeţ) în urma alegerilor parlamentare se stabileşte în funcţie de populaţia fiecărui judeţ.
Joi este ultimul termen până la care plicurile cu votul românilor din străinătate trebuie să ajungă la Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, cele care vor veni după această dată fiind considerate nule.
Alexandru Iacobescu, un apropiat al fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă şi cel căruia Ghiţă i-a împrumutat, conform declaraţiilor de avere, aproape o sută de milioane de euro şi de dolari americani, candidează pentru un loc în Parlament pe listele Pro România, în Prahova.
Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, a fost desemnat să deschidă lista de candidaţi ai PNL Bistriţa-Năsăud pentru Camera Deputaţilor, în urma votului dat miercuri seară de membrii Comitetului Director Judeţean.