Eduard Pistol, secretarul general al Primăriei Buzău, este cercetat penal pentru două acuzații de hărțuire sexuală de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Eduard Pistol, secretarul general al Primăriei Buzău, este cercetat penal pentru două acuzații de hărțuire sexuală de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Două instituţii ale statului au efectuat controale la Opera din Bucureşti şi la cea din Iaşi, conduse pe rând de Beatrice Rancea. Neregulile găsite de minister sau de Curtea de Conturi, multe de natură penală, au fost înaintate către Parchet.
Parchetul ieşean a anunţat trimiterea în judecată a vestitului dosar „Skoda”, în care primele audieri s-au făcut la DNA încă din 2015. Cinci actuali sau foşti şefi ai instituţiei sunt acuzaţi de un prejudiciu de peste 500.000 lei, potrivit Ziarului de Iași.
Reprezentanți ai jurnaliștilor și avocați din Portugalia au depus o plângere cu privire la „amenințarea la adresa libertății presei”, după ce procurorii au recunoscut că au spionat doi reporteri pentru a le identifica sursele într-un dosar împotriva clubului de fotbal Benfica.
Poliția Locală Sector 1 a fost implicată în numeroase scandaluri de corupție și abuzuri. Totul a culminat cu o acțiune ilegală de urmărire și filaj a actualului primar al Sectorului 1, Clotilde Armand. Acum, Curtea de Conturi a României acuză Poliția Locală de un prejudiciu.
Liviu Dragnea și PSD au făcut tot ce au putut pentru ca Laura Codruța Kovesi să nu devină procuror șef al Parchetului European. Acum, România va delega în total 15 procurori la Parchetul European.
Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea avocaţilor fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, de a sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la unele aspecte, dar a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei.
Preşedintele Biroului Electorat Municipal (BEM) din Bucureşti a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în legătură cu apariţia în presă a imaginilor de pe camerele de supraveghere cu sacii de voturi din Sectorul 1.