Larry Flynt, fondatorul revistei Hustler, a murit miercuri, la vârsta de 78 de ani, a confirmat fratele său Jimmy Flynt pentru Washington Post, relatează BBC.
Larry Flynt, fondatorul revistei Hustler, a murit miercuri, la vârsta de 78 de ani, a confirmat fratele său Jimmy Flynt pentru Washington Post, relatează BBC.
Cinci irakieni condamnaţi la moarte pentru „terorism” au fost executaţi marţi în închisoarea din Nassiriya (sudul Irakului), într-o nouă serie de pedepse capitale puse în aplicare în ţara cu cele mai numeroase execuţii din lume, scrie AFP.
Subprefectul de Timiș, Elena Popa a încetat din viață duminică, după ce a fost infectată cu Covid-19 la sfârșitul lunii decembrie, informează Opinia Timișoarei.
Actriţa Oana Ştefănescu a murit, sâmbătă seara, a anunţat Teatrul Odeon.
Într-o postare pe Facebook, dr. Monica Pop a scris că cei care susțin că Stanoevici a murit de pe urma unei infecții intraspitalicești fac aceste afirmații din rea-credință.
O tânără de 22 de ani, studentă la Facultatea de Medicină, a fost găsită, vineri după-amiaza, decedată în pădurea de lângă pârtia de schi aflată la marginea municipiului Iaşi.
Lumea muzicii populare este in doliu, maestrul Nicolae Sabau s-a stins din viata pe un pat de spital dupa ce contactase virusul Covid 19. Paul Surugiu – Fuego a fost ultimul artist care i-a calcat pragul casei-muzeu.
Soțul Marcelei Fota, cunoscuta interpretă de muzică populară, ar fi suferit, luni, un infarct, chiar în timp ce s-ar fi aflat la coadă la Serviciul de Taxe și Impozite din Craiova. Bărbatul de 47 de ani a fost resuscitat minute bune, dar, din păcate, fără rezultat.