Noi elemente din dronă ridicate din apropierea localităţii Periprava, din Tulcea. Ce s-a descoperit? Ce au transmis autoritățile?
Noi elemente din dronă ridicate din apropierea localităţii Periprava, din Tulcea. Ce s-a descoperit? Ce au transmis autoritățile?
Unde sunt marinarii de pe nava de la Sf. Gheorghe. Cel mai probabil, a fost o coliziune cu altă navă. Cei opt marinari salvaţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe au ajuns în Portul Constanţa şi au fost evaluaţi.
Un soldat din Armata Română primește un salariu infim. Armata Română face angajări până pe 25 august.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat prealabil iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie aferente unor programe de înzestrare a Armatei Române.
MApN vrea să doteze Armata Română cu 150 de transportoare blindate Piranha 5. Acestea se vor produce în România și vor costa peste 600 milioane de dolari.
Kirilo Budanov, şeful GUR, serviciul de spionaj al armatei ucrainene, are 37 de ani şi grad de general maior. El urmează să fie numit în fruntea ministerului ucrainean al Apărării, unde, în plin război, îl înlocuieşte pe Oleksii Reznikov, actualul ministru.
Ministerul israelian al Apărării a cerut o creștere de 2,85 miliarde de dolari a bugetului anual pentru a-și consolida eforturile de confruntare cu Iranul.
Senatorul Angel Tîlvar ar putea fi propunerea PSD pentru Ministerul Apărării, după ce funcția a devenit vacantă prin demisia lui Vasile Dîncu.