Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri despre lipsa unor medicamente oncologice, că din cele trei medicamente, două există în depozite în cantităţi mari.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri despre lipsa unor medicamente oncologice, că din cele trei medicamente, două există în depozite în cantităţi mari.
Ministrul Sănătății s-a întâlnit luni cu producătorii de medicamente, în contextul în care multe medicamente lipsesc din farmacii, iar România se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de infecții respiratorii.
Ministerul Sănătăţii examinează posibilitatea restricţionării temporare la export a anumitor medicamente, printre care antibiotice pentru copii şi oncologice, a anunţat ministrul Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.
O fetiță de 13 ani, diagnosticată cu cancer, a avut parte de un tratament revoluționar, care a eliminat din corpul ei orice urmă de celule canceroase de la prima utilizare.
Ministerul Sănătăţii va extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 decembrie, cu 21 de molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Parkinson, insuficienţă cardiacă, boli endocrine şi metabolice, afecţiuni pulmonare cronice.
Provocările demografice generate de îmbătrânirea accentuată a populației, starea de sănătate precară, lipsa resurselor financiare și performanțele negative privind accesul la medicamente pun în pericol sustenabilitatea sistemului de sănătate și chiar economia în întreg ansamblul.
Ministrul Alexandru Rafila confirmă eșecul distribuirii pastilelor de iod. Campania care își propunea să distribuie aceste medicamente a costat 6 milioane de euro, bani luați din bugetul statului. În ultima lună, doar 4% din pastile au ajuns la români.
Producătorii europeni de medicamente au avertizat că ar putea înceta să mai producă medicamente generice ieftine din cauza creşterii costurilor electricităţii.