O femeie medic în vârstă de 68 de ani de la Spitalul din Botoșani este al doilea doctor din România mort în urma infecției cu coronavirus. Femeia suferea și de alte afecțiuni - diabet zaharat și cardiopatie hipertensivă.
O femeie medic în vârstă de 68 de ani de la Spitalul din Botoșani este al doilea doctor din România mort în urma infecției cu coronavirus. Femeia suferea și de alte afecțiuni - diabet zaharat și cardiopatie hipertensivă.
Un medic cardiolog din Timișoara și-a lipit forografia de combinezonul de protecție pentru care pacienții cu COVID- 19 pe care-i tratează să-i poată vedea chipul.
Şapte persoane au fost confirmate cu COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, sursa îmbolnăvirilor fiind un medic pe numele căruia a fost deschis deja dosar de cercetare penală, a anunţat, vineri, Instituţia Prefectului Argeş.
Un bărbat de 37 de ani, medic la Spitalului Militar Central Bucureşti și confirmat cu COVID-19, a fost preluat în azi-noapte de la locuinţa socrilor, aflată în satul Potoceni, județul Buzîu, sub supravegherea jandarmilor şi a poliţiştilor pentru a fi internat la București.
Guvernul aprobă, în şedinţa de luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează, printre altele, acordarea unui stimulent de risc pentru medicii şi personalul medical implicaţi direct în tratamentul pacienţilor cu coronavirus.
”Cei care se plâng că izolarea şi distanţarea socială sunt greu de suportat ar trebui să ştie prin ce trece un pacient care ajunge la terapie intensivă”, avertizează Dorel Săndesc, preşedintele Asociaţiei de Terapie Intensivă din România.
Spitalul Gerota nu poate primi încă pacienți.
Un antreprenor din Iaşi care activează în domeniul serviciilor medicale afirmă că spitalele din România nu sunt doar acum nepregătite pentru o criză majoră, apreciind că lipsurile din sistem au fost tolerate 30 de ani de cadrele medicale „care azi fug prin demisii din spitale“.