GSC: Încă un medic a murit din cauza coronavirusului. Este al treilea deces la un cadru medical

Încă un medic, în vârstă de 70 de ani, care colabora la un spital din județul Hunedoara, a murit din cauza coronavirusului, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GSC). Este al treilea deces înregistrat la un cadru medical din România.
Medicul era colaborator al secției de medicină internă la Spitalul Municipal Brad.
Anterior, primarul din Brad, Florin Cazacu, a anunțat decesul medicului, pe Facebook.
„O veste tristă pentru comunitatea noastră brădeană. Din nefericire, doamna doctor (...), medic la Spitalul Municipal Brad, după o lungă suferință la secția ATI de la un spital clujean, a pierdut în seara zilei de 27 aprilie 2020, lupta cu necruțătorul COVID-19. A fost un om deosebit și un profesionist desăvârșit, dar mai ales a fost un om care a iubit mult oamenii! Bunul Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace”, a scris pe Facebook primarul din Brad.