Un Ordin de ministru abrogă prevederea din Legea Educației care stipulează că „pot ocupa funcții de conducere în învățământ doar cadrele didactice membre ale corpului național de experți în management educațional”.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că trebuie "lucrat foarte mult" la realizarea unei legislaţii în domeniul medical şi a spus că în perioada pandemiei a observat personal că managementul (n.r. - unor unităţi medicale) "lasă de dorit".
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat vineri la Piatra Neamț că au existat cereri pentru introducerea managementului militar la Spitalul Universitar din București și că ”avem în atenție” actuala conducere a spitalului.
Alexandru Ioan Mincu (52 de ani) ar fi rămas un inginer de nădejde dacă nu ar fi fost Revoluția din 1989.