Președintele Donald Trump a declarat la 29 ianuarie că omologul său rus, Vladimir Putin, a fost de acord cu cererea sa de a nu ataca Kievul și alte orașe și localități ucrainene timp de o săptămână. „Personal l-am rugat”.
Președintele Donald Trump a declarat la 29 ianuarie că omologul său rus, Vladimir Putin, a fost de acord cu cererea sa de a nu ataca Kievul și alte orașe și localități ucrainene timp de o săptămână. „Personal l-am rugat”.
Cel puțin cinci persoane au murit și zeci au fost rănite în urma unui atac rusesc cu drone asupra unui tren de pasageri din regiunea Harkov. Președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a catalogat atacul drept „un act de terorism”.
Rusia a reacționat dur la acordul privind desfășurarea unei Forțe Multinaționale în Ucraina după încheierea războiului, acuzând Kievul și aliații săi de retorică „militaristă” și de formarea unei „axe a războiului”, într-un gest care reduce șansele unei soluții diplomatice.
Aeronava, operând sub indicativul NATO05, s-a deplasat spre nord, traversând peninsula italiană, Europa Centrală și în spațiul aerian polonez, unde a stabilit ulterior o misiune de comandă și control de-a lungul Flancului estic al NATO.
O serie de explozii a zguduit Kievul în noaptea de luni spre marți, după ce forțele aeriene au emis o alertă antiaeriană la nivel național. Ucraina se confruntă din nou cu un val masiv de drone Shahed și rachete rusești, inclusiv balistice și de tip Kinjal.
Statele Unite și Ucraina anunță un „plan de pace actualizat și perfecționat” pentru a pune capăt războiului cu Rusia, după discuțiile de la Geneva. Documentul modifică planul anterior al administrației Trump, considerat de Kiev drept prea favorabil Moscovei.
Legătura feroviară directă dintre București și Kiev va fi reluată din 10 octombrie, după o pauză de peste cinci ani. Durata călătoriei va fi de aproximativ 24 ore. Biletele pentru noul tren sunt deja disponibile online. Prețul unei călătorii este de 420 lei.
Un oficial din domeniul informațiilor de la Kiev acuză China că ajută Rusia să lanseze rachete. „Există dovezi privind un nivel înalt de cooperare între Rusia şi China în efectuarea de operaţiuni de recunoaştere”