Bărbatul testat pozitiv la hantavirus la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a locuit singur în zilele de dinainte să ajungă cu simptome în unitatea medicală, după ce fusese externat dintr-un alt spital.
Bărbatul testat pozitiv la hantavirus la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a locuit singur în zilele de dinainte să ajungă cu simptome în unitatea medicală, după ce fusese externat dintr-un alt spital.
Periculosul interlop Emil Marius Alecu, zis Bebino, care execută o pedeapsă cu închisoare de 10 ani pentru tentativă de omor, a ajuns în spitalul penitenciarului.
Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituțională a ajuns la spital în stare gravă.
Preşedintele CJ Vrancea a decedat la doar 46 ani. Cătălin Toma s-a îmbolnăvit în urma unei vizite în Franţa, iar la întoarcere starea sa s-a agravat.
O familie din România și-a retras copiii de la școală după ce s-a terminat pandemia de Covid-19. Motivul este unul incredibil, iar instanța i-a condamnat la câte 3 luni de închisoare. Nu vor ajunge însă după gratii.
Patronul firmei ce făcea lucrări la internatul prăbușit a declarat că nu știa faptul că în interiorul clădirii se află copii. Un elev a murit și alți trei au fost răniți după ce un perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a surpat, luni.
Ligia Deca a declarat, după ce un perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, „că aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple”.
Bărbatul care și-a incediat mătușa în scara blocului unde locuia aceasta este a acționat cu premeditare. A vrut să o ardă de vie în casă însă a dat de ea în fața căsuțelor poștale. De față erau o vecină și femeia de serviciu.