Fostul șef al LPF a candidat pe lista PSD la Consiliul General al Municipiului București, iar acesta a refuzat să se retragă chiar dacă președintele social-democraților Marcel Ciolacu a insistat în acest sens.
Fostul șef al LPF a candidat pe lista PSD la Consiliul General al Municipiului București, iar acesta a refuzat să se retragă chiar dacă președintele social-democraților Marcel Ciolacu a insistat în acest sens.
Astrid Fodor, aleasă în funcţia de primar al municipiului Sibiu la alegerile locale şi invalidată vineri de Judecătorie, a anunţat că va face apel la decizia instanţei şi este încrezătoare că judecătorii de la Tribunal îi vor valida mandatul, potrivit Agerpres.
O instanța din Pakistan a provocat indignare după ce a decis că o fată creștină în vârstă de 14 ani este căsătorită legal cu un bărbat musulman despre care se afirmă că a răpit-o sub amenințarea armei, relatează The Telegraph.
Candidatul dreptei la Primăria capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că „anumiţi oameni din sfera corupţiei bucureştene” şi „unii politicieni corupţi” încearcă să-i discrediteze activitatea, subliniind că ei vor răspunde în instanţă.
O premieră pe cât de surprinzătoare, pe atât de controversată, ce vizează câteva hectare din cea mai râvnită zonă imobiliară din Moldova. Printr-o sentinţă recentă, Tribunalul obligă practic Consiliul Local Iaşi, for ales, să supună din nou votului o decizie de respingere.
Guvernul din Grecia ar putea fi nevoit să restituie miliarde de euro pensionarilor ale căror drepturi au fost diminuate în timpul crizei financiare cu care s-a confruntat această ţară în deceniul trecut, a relevat o decizie judecătorească făcută publică marţi, citată de Reuters.
O situație care aduce pe picior de egalitate USR și PSD: lipsa de transparență legat de fondurile cheltuite de cele două formațiuni politice. Un ONG a cerut USR, în baza legii informațiilor de interes public, să îi fie comunicate salariile angajaților partidului.
Sindicaliştii precizează că, începând din data de 27 ianuarie, activitatea în instanţe şi parchete va fi întreruptă la nivel naţional.